Arhive lunare: Martie 2008

Using incorrectly the language English

Consimţământul general este că noi românii suntem buni speakers ai limbii engleze. Nu ştiu cum s-a ajuns la această concluzie, dacă a venit din afară sau a fost fabricată la noi, dar am bănuielile mele: popoarele din Estul Europei, Asia şi Orientul Mijlociu o folosesc foarte prost într-adevăr, la un nivel la care reuşesc să nimerească un verb şi un substantiv într-o proposition după care înşiruiesc din vocabularul lor „vast” cuvinte într-o ordine aparent aleatoare, modalitate de a conversa care aduce aminte de transmisiunile sacadate prin telefon când ai semnal slab. În plus de asta, intervine şi incapacitatea de a pronunţa corect cuvintele. Sigur, aici am putea pune problema pe fonetica limbii lor. Popoarele din Asia au în special această problema, din moment ce litere din alfabetul latin lipsesc din alfabetele sau silabarele lor. (limba japoneză, deşi din punct de vedere fonetic conţine literele „ş” şi „ţ”, omite litera „v”). Îmi aduc cu pleasure aminte de o conversaţie care am avut-o cu un ceh, care în afară de like, walk, talk, speak, eat, fun, beer, make, say, do, go nu-mi aduc aminte să fi folosit alte cuvinte, ce să mai vorbim de o oarecare topică sau măcar o impresie de aranjament ordonat al cuvintelor în frază. Treaba haioasă a fost ca după ce primele ore din conversaţie au trecut şi am observat că mă înţelegeam din ce în ce mai prost cu omul, eu încercând să vorbesc corect atât cât mă ţineau abilităţile, pe nesimţite am început să omit cuvinte şi să-mi reduc vocabularul la cel pe care îl folosea şi el şi combinând asta cu semne ale mâinilor am devenit foarte buni prieteni :).

Revenind pe plan local, totuşi problema care se pune este că deşi se pare că ne ridicăm peste media din jurul nostru, majoritatea românilor încă vorbeşte în mod eronat limba engleză. Am constatat că există un test foarte simplu pe care puţini dintre cei cărora l-am aplicat, şcoliţi, trecuţi prin 3-4-5 ani de limba engleză în şcoală, burduşiţi de engleza venită pe toate canalele de televiziune, internet, filme sau mai ştiu eu ce, au reuşit să ia note de trecere („Testul” e la finalul articolului). Există două puncte cu probleme: modalitatea de a preda limba engleză în şcoli suferă, punându-se accent pe teorie şi prea puţină conversaţie dar şi lipsa de interes a multora de a studia individual limba pentru a o înţelege cu adevărat. Din păcate aici intervine satisfacţia destul de rapidă pe care o avem cu toţii atunci când reuşim să înţelegem filmele şi tot ce vine dinspre sectorul media, satisfacţie care e o victorie înşelătoare asupra stăpânirii limbii engleze. De fapt, problema stă într-o concepţie prost formată şi din păcate larg răspândită, cum că a vorbi limba engleză e echivalentul următorului set de paşi:

  1. Gândeşte fraza în limba română
  2. Trecând cuvânt cu cuvânt prin frază, tradu-l pe fiecare printr-o echivalenţă unu-la-unu

Ceea ce rezultă e o frază corectă din punct de vedere gramatical, pronunţată corect (avem şi aici lacune dar să omitem această variabilă din ecuaţie) sau eventually scrisă corect, dar chinuită în esenţă. Sigur e un proces care se desfăşoară la o viteză foarte mare în creier, dar la început aşa suntem învăţaţi. Problema e că nu corectăm procedeul. Greşeala e la pasul întâi. Traducerea şi în esenţă speaking correctly limba engleză nu înseamnă doar translatarea cuvintelor dintr-o limbă în alta, ci înseamnă şi adaptare, uneori reformulare. Prin contrast, am înţeles că limba franceză este cu adevărat apropiată de limba română în formulare şi modalitatea de construcţie a frazelor.
Din punct de vedere practic, problema nu se pune aşa pentru că până la urmă contează să te înţelegi cu partenerul de dialog, dar dacă afişăm o imagine de buni cunoscători ai limbii engleze, atunci ar trebui măcar să ne menţinem această imagine şi nu să fie una aparentă. Din motive pur distractive, iată şi testul. Nu vrea să dovedească nimic sau să presupună în vreun fel că ar testa abilitatea cuiva de a vorbi corect în limba engleză. Eu îl consider ca fiind informativ. Traduceţi în engleză: A plouat. (Asta se numeşte traduction, dacă a văzut cineva afişele firmelor care oferă: english traduction 🙂 ).

Răzvan

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Razvan

Este Romania…

Acum o saptamana, dimineata, cand cocosul isi facea inca somnul de frumusete am dat peste un fel de mini-documentar despre putinii detinuti politici care mai sunt azi in viata. Nu tineam neaparat sa il urmaresc, dar cum telecomanda se ascundea de mine intr-un mod machiavelic, iar lenea mea era inca prea mare pentru a o cauta, am stat si am ascultat povestea lui Grigore Caraza.

Nu mai auzisem niciodata acest nume si, desi bantuita de spectrul unui somn tihnit, povestea omului mi-a trezit interesul. Grigore Caraza a fost ultimul detinut politic eliberat dupa mai bine de doua decenii din inchisoare, si azi in varsta de 78 de ani. Timp de jumatate de ora omul si-a relatat experienta pe scurt, fara exagerari sau sentimentalisme, interviewul conchizand cu o intrebare din partea reporterului careia batranul i-a raspuns aproape instinctiv. Intrebat daca astazi ar mai face inchisoare pentru Romania, batranul a raspuns “Da”.

Cati alti romani ar putea sa raspunda la fel azi? Cati altii chiar ar crede in raspunsul dat? Astfel, un varstnic care a cunoscut toate ororile inchisorii inca crede in ideea de patriotism, in timp ce noi, adeptii lui Mircea Badea ne denigram propria tara si obarsia.“Traim in Romania”, “E Romania, la ce te astepti?”, “Asa sunt romanii” sunt fraze la ordinea zilei nu printre straini, ci printre noi insine.

Criticam oamenii de stat dar care dintre noi poate sa zica ca aflandu-ne in situatiile respective am actiona altfel. Majoritatea politicienilor de elita din zilele de azi nu s-au nascut sub egida democratiei ci a comunismului si inca poarta urmele unei spalari de creier in masa ce s-a desfasurat pe o perioada de aproape jumatate de secol. Cu o floare nu se face primavara, la fel cum, cu o constitutie nu se sterg invataturile unui regim ce povatuia o gandire unilaterala. Faptul ca nu isi recunosc incapacitatea de a face fata vremurilor in care traim azi este intr-adevar greseala lor.

Insa noi gresim si mai mult intrucat uitam trecutul si ne intinam prezentul pe baza unor politicieni pe care ii consideram incapabili. Uitam si privim tot ceea ce suntem prin prisma coruptiei si nimicniciei altora de parca politicienii fac natiunea, nu oamenii ce o constituie de fapt.

Candva, oameni adevarati au luptat si au murit pentru ideea de natiune, un concept care azi pare sa fi prins praf sub priviri nepasatoare. Intelesul sau ne este instrainat…. Sentimentul complet necunoscut . Stam deopoarte si privim din loja, lipindu-ne lornioanele si monoclurile de pupile ca sa vedem parca cat mai exact orice imperfectiune din jurul nostru, sa luam in deradere tot ceea ce suntem incat s-a ajuns sa ni se ghiceasca dispretul in glas. Comedia intregului joc insa isi gaseste rodul in faptul ca parem incapabili de a intelege ca radem de noi insine, de propriile noastre reprezentari pe scena. Putem insa sa ramanem fara griji, cu siguranta or sa ne respecte altii in locul nostru.

Au fost si sunt chiar azi oameni mai mareti ca noi, majoritatea, oameni care nu au avut doar posibilitatea ci si curajul si onoarea de a infaptui lucruri de o minunata valoare istorica, morala si nationala. Iar totul nu a avut loc acum 500, 200 sau 100 de ani…s-a intamplat cu mai putin de douazeci de ani in urma, cand multi dintre noi nu stiam inca sa facem diferenta dintre un mar si o ureche. Sa radem de tara noastra inseamna sa radem de ei. Batjocura noastra insulta si jigneste amintirea lor…

Sunt oameni care nu stiu sa picteze, insa ajung critici de arta. Conform aceluiasi tipar, am ajuns si noi sa ne criticam tara pentru ca in ziua de azi nationalismul isi doarme somnul de veci din cauza incapatanarii noastre de a ne lega cu funii parca de tot ceea ce este rau si marsav, in loc sa incercam macar sa privim spre trecut pentru a ni-l impregna in amintire si a-l aplica azi.

Daca noi uitam, nimeni nu isi va mai aduce aminte.
Iar unii se vor ridica si vor spune ca, intr-adevar, asa a fost, trecutul nostru nu este unul rusinos, dar ca acum e altceva, lucrurile s-au schimbat. Poate chiar asa este, insa de cate ori nu se intampla ca trecutul sa influenteze prezentul, ca mai apoi sa determine viitorul? De cate ori nu se intampla ca pasul pe care il facem azi sa determine drumul de maine?

(Pentru tatal meu, Manea Ion Lucian

n. 20 martie 1952- d. 24 decembrie 2008)

21 comentarii

Din categoria Andreea

Comunicarea

Bzzzz,bzzz,bzzzz,bzzzzzzzzzzz. Ce drrracu…?! Bun venit pe pamant! Telefonul vibreaza deasupra ta pe etajera, anuntandu-te ca e soare afara si ca urmeaza inca o zi frumoasa din viata ta. In capul tau se da vesnica batalie dintre constiinta si miserupism „sa ma duc la curs/lp, sa nu ma duc?”. In cazul in care miserupismul sau oboseala cronica va castiga, mai urmeaza o perioada nedeterminata de somn. Ignoram aceasta posibilitate, noi suntem prea seriosi ca sa apelam la aceasta solutie jalnica si lasa. (autoiluzionarea face minuni).

Te tarasti pana la baie, dintii iti stralucesc, ai o respiratie de vedeta, te uiti in oglinda si zici: arat super. Iti imbraci unul din tricourile preferate, te parfumezi, iei ghiozdanul in spate: azi va fi o zi frumoasa.

Iesi afara, dai saluturile de rigoare la cunoscuti si vezi ca lumea se uita la tine. What the fuck, man?! Vezi pe una ca se uita mai insistent la tine: „scuze, am ceva pe fata?”. Se uita la tine parca ai intrebat-o de planurile arhitecturale ale Casei Poporului. Ramai contrariat si mergi mai departe. Iei liftul pana o prietena, in lift vorbesti cu un prieten: „ba, sunt intr-un lift care noaptea e al dracu de pervers”. Omul de langa tine se uita ciudat la tine si, daca ar putea zbura, cum viseaza R. Kelly, cu siguranta ar face-o pe geam.

Intri in sala, dai de niste colege mai reticente cu care nu prea ai vorbit. „Neata! Ce faci?”. Iarasi ai impresia ca ai ceva pe fata, ca se uita fix la tine. „B-b-bine” , si se pare ca deodata a vazut o colega de dupa colt si o fugit s-o salute. Iarasi, WHAT THE FUCK?!?!

Am fost obisnuiti sa fim destul de reticenti cu cei din jur. „Ai grija la oamenii straini! Sa nu vorbesti cu ei!” , ziceau parintii cand eram mici, din reflex supraprotectiv. Mai tarziu, din pudoare adolescentina si timiditate, ne era rusine sa si cerem voie la toaleta, daramite sa vorbim cu necunoscuti. Vezi o fata draguta/un baiat dragut, te uiti putin la ea/el si din intamplare vine sa te intrebe cat e ceasul. Simti ca te trec toate nevoile fiziologice, ti-ai amintit ca trebuie sa te duci la duci la matusa diseara si ca nu mai ai carne in frigider. Transpiri, adrenalina ia locul sangelui si te balbai ca unul de 2 ani.

Comunicarea. Esentiala pentru intelegerea semenilor si pentru a interactiona cu ei. Fie ea vorbala sau non-verbala, reprezinta unicul mod de a schimba idei, sentimente si jigniri cu semenii nostri dragi.

Ceea ce totusi multi dintre noi nu-si dau seama este ca, cu cat comunicarea este mai eficienta si mai distractiva, cu atat se dezvolta relatiile mai mult si devenim din ce in ce mai apropiati cu cei cu care comunicam. Avem subiecte comune, afinitati asemenea si chiar injuram cot-la-cot pe cei care ne sunt antipatici. ( profesori, de regula )

Unii nici nu se simt bine fara comunicare constanta. Avem numeroase exemple in viata noastra cotidiana ( fete/femei lipsite de o viata aventuroasa, care se supun principiului „Femeia care nu geme noaptea, maraie ziua ) care nu fac altceva decat sa turuie despre viata lor personala incontinuu si fara fler. Pe de alta parte, comunicarea este indispensabila, fie ca ne dam seama sau nu, in sensul ca fara aceasta, n-am mai putea sa descarcam emotiile sau frustrarile sau trairile decat zdrelindu-ne pumnii in pereti, demontand craniile oamenilor pe strada sau punand de un foc de tabara dintr-o cladire care ni se pare mai draguta si somptuoasa.

Dar pe principiul „nu stii ce ai pana cand nu-l pierzi”, asa este si cu comunicarea. Toti o consideram ceva dat, ceva care pur si simplu exista. Dar pentru a profita de-a intregul de avantajele acesteia, trebuie s-o exersam, sa mai si citim ceva despre asta si chiar sa aplicam.

Cu ajutorul comunicarii, va puteti schimba viata. Va puteti satisface pe toate planurile din viata voastra, va puteti dezvolta personal atat cat va tin articulatiile ( si ambitia ) si va puteti cupla cu fata draguta / baiatul dragut pe care ati/l-ati vazut astazi in metrou ( stiu ca sunteti din Bucuresti majoritatea, noh ). Il puteti convinge pe prof ca meritati nota mai mare, ii puteti manipula pe altii intr-un stil finut, va puteti comunica testamentul si probabil, cel mai important pentru bebelusii din noi, va puteti comunica doleantele si nemultumirile intr-un stil mare, galagios si stresant.

Si poate cel mai important, cu ajutorul comunicarii, ma puteti citi pe mine si veti putea da din cap cu intelepciune, spunand „Asta da articol!”. Asadar, va recomand pentru inceput ceva ce sigur v-ar interesa. O carte despre cum va puteti imbunatati relatiile de cuplu si nu numai, doar prin comunicare. „Barbatii sunt de pe Marte si femeile de pe Venus” de John Gray trateaza subiectul intr-un mod ironic, familial si placut. Sunt sigur ca va va aduce beneficii pe care le-oti fi pierdut din vedere si multe lucruri care sunt importante, desi sunt invizibile. Daca va va deschide apetitul, nu ezitati sa cautati orice carti pe tema „Comunicare”. Nu o sa va para rau, nici voua, nici celor din jurul vostru!

2 comentarii

Din categoria Iulian

Teorii de prin tren

Si iata cum constiinta imi da ghionturi subtile in viata. Sunt singur in tren, ma duc la Bucuresti. Pe laptop, am pus din timp cateva episoade cat sa am ce vedea pe drum. Bateria este plina, 2 ore de vizionat ajung. Totul merge struna pana constat un inconvenient: castile is praf, nu se mai aude in nici una. Optiunea de a asculta la boxele lui iese din calcul pentru ca nu-mi convine sa auda Gigeii din fata si din spate ce fac eu aici. Stiu ca nu am motiv, dar nu imi convine.

Asaaa, deci si prin urmare, ce activitate mai poti face cand ai un laptop, care sa nu implice sunete si sa nu-i termine bateria in doua clipe? Daaa, ati ghicit, il inchid si ma culc. Sau… cel putin… asta ar fi alegerea majoritati… dar ultima data cand eu am adormit prin tren am fost surprins sa fiu intampinat cu chicoteli la trezire, din partea insotitorilor necunoscuti. Aparent, pretindeau ei, am un sforait foarte interesant… eu nu-i cred dar pentru orice eventualitate o sa incerc sa ma mentin treaz acum. Urmatorul lucru ce imi statea in cap, realmente, era micul santierist care ma pocnea cu ranga, si-mi soptea „Iar te prinde seara de joi cu articolul nescris si cu 3 oferte de alcoolizare refuzate de catre tine.” Bine, asta e varianta prelucrata pentru mass-media, cred ca realizati ca micul meu santierist nu este intocmai destul de manierat pentru a patrunde necenzurat in articol.

Alta alternativa nu am avut, deci am recurs la scrierea articolului. Cel mai mult mi-ar placea sa ma leg de seara de ieri, care, desi a fost foarte obisnuita, petrecuta in fata calculatorului, a avut un moment foarte savuros. Spun acest lucru pentru ca aseara am avut un foarte puternic moment de deja vu. Nu stiu cum percep altii chestia asta, dar eu simt ca am puteri aproape supranaturale cand, fie si doar pentru o singura clipa, pot anticipa ce replica voi primi de la cineva. Dupa fiecare astfel de moment, care pot spune ca are o frecventa lunara, raman fascinat de senzatia pe care mi-o imprima. Imi pare bine ca nu am internet in acest moment, pentru ca probabil saream repede pe Google sa caut explicatia stiintifica a fenomenului. Sunt sigur ca exista asa ceva si sunt sigur ca suna dezamagitor. Asa ca o sa ma multumesc sa presupun ca fenomenul face parte din una din multiplele functii inca neexplorate ale creierului. Calatoria in timp. Da, dar nu aia clasica in care te sui intr-o rabla cu unspe’ mii de beculete si care te teleporteaza indubitabil in perioada jurasica in fata unui T-Rex. Nu, eu ma gandeam la altceva.

In primul rand, eu vorbesc despre momentele in care visam, pentru ca sunt cam singurele in care nu ne controlam creierul si acesta isi face de cap dupa cum doreste el. Ma gandeam la puterea de calcul a mintii noastre. Daca creierul uman este inca considerat mai puternic ca orice calculator de pe lume, oare nu contine el acolo niste ecuatii si formule cu care poate calcula ce urmeaza sa se intample? Adica este doar o problema matematica ampla, creierul combina absolut tot ce stie el, si calculeaza ce se va intampla in viitor. Daca acest lucru ar fi adevarat, am merge cu totii  sa ne investim toata averea la casele de pariuri si am trai frumos fara nici-o grija pentru restul vietii. Deci teoria mea nu este in nici un caz adevarata. Creierul nu stie ce se va intampla in viitor, dar o presupunere tot ar putea face. Ei bine, din milioanele de situatii ce se pot ivi, se poate ivi si cea pe care noi am anticipat-o involuntar. Acest lucru ar putea explica frecventa relativ rara a fenomenului… care depinde de o problema de probabilitati: probabilitatea ca creierul sa fi calculat corect ce se va intmpla in viitor, in raport cu suma tuturor situatiile posibile reprezinta si frecventa aparitiei fenomenului in cauza. Acum, banuiesc, depinde si de persoana in cauza… sunt atatea persoane care pretind ca nu viseaza deloc; eu i-am auzit pe unii spunand chiar ca nu is familiari cu sentimentul de deja-vu si ca nu au experimentat asa ceva. Tot ce e posibil, poate nu orice creier are asa o tragere mare spre matematici nocturne, nu?
 
In cele din urma, mai mentionez ca pur si simplu nu cred ca senzatia de deja vu poate fi explicata prin existenta noastra fizica. Cred ca sunteti de acord ca nu poti repeta un moment anume de doua ori in viata, si sa iti si para familiar, in sensul de repetitie.

Eu voi astepta pana vineri sa caut pe Google explicatia reala a momentelor de deja vu, pentru ca vreau sa am impresia ca postez un articol veridic. Da fapt, daca citesti asta, este deja vineri si eu am aflat explicatia si fac misto de mine insumi. Dar asta e alta mancare de peste.

Alex

3 comentarii

Din categoria Alex

semn cu degetu’, semn cu mana.

Un semn cu degetu’ catre cei care nu cred in ziua mondiala a planetei (22 aprilie), sau oricare din zilele de genu’ asta. Cine sunt ei sa imi zica mie ca daca ma duc pe strada si tip ca imi pasa de planeta, nu cred asta? Eu fac tot posibilu’ sa ajut planeta asta, ma duc la intruniri pe tema salvarii planetei, care imi plac cu adevarat, adica ma intalnesc cu prietenii mei, stam si noi de vorba, mancam si noi pe acolo ca e mancare buna, dupa aia mergem ne dam cu masinile pe Magheru, e misto, cine zice ca nu ma straduiesc sa fac o diferenta, este un inconstient, chiar un prost. Cum sa zici ca nu sunt probleme cu clima? Filmu’ lu’ Al Gore a spus ca e o problema, de aia o sa sting becu’ o ora intr-o seara. Am si un tricou cu salvati Rosia Montana, si unu cu un copac si mai am si un tricou cu burta, ala e amuzant. Sunt si impotriva taierii padurilor, la ce ne trebuie hartie sau carti? Singura chestie la care e buna o carte e ca sa pui florile de colt la presat in ea. Eu sunt un tip foarte constiincios, si imi pasa!
Un semn cu mana catre insii aia care trimit smsuri si mailuri in exces. Fara ajutorul lor, de une stiam eu ca sunt medicamente care ma ajuta sa ma comport ca un porc sau ca pot economisi 200 de dolari pentru operatia mea de hernie? Multumita acestor inimosi mesageri ai dragostei, eu pot avea un Paste fericit pentru ca am primit un mesaj cu iepurasi, ousoare, cozonacei, mielusei si omuleti pe cruci. Potrivit unui studiu facut de niste australieni sunt 4 simptome pentru dependenta de a trimite mailuri sau smsuri. Prima e ca persoana aia se enerveaza cand are calculatoru sau telefonu stricat si nu-l poate deschide. Furia intervine ca nu poate sa auda melodia cu “mail muthafucker”, si asta e chiar ingrozitor. A doua e nevoia de a sta cat mai mult timp in fata calculatorului, ceea ce e de inteles mai ales daca e inchis, ca te vezi in monitor. A treia simptoma e ca incepi sa porti cravata cu calculatoare sau sa iti porti telefonu ca pe un lant atarnat cu niste ate in juru gatului. Al patrulea semn ca cineva e innebunit dupa mailuri si semeseuri ar putea fi ca ala zice incontinuu ca ii place sa trimita mailui si smsuri.
Inca un semn cu degetu’ catre niste popi rusi care s-au hotarat sa isi apere biserica cu pusca, de parca ar fi la ei acasa. Cine sunt ei sa le zica hotilor sa nu mai fure icoane din casa Domnului? Nu e casa Lui?, daca avea ceva impotriva, nu facea El ceva?, macar dadea foc la biserica. Acesti oameni ai credintei au renuntat la ganduri de genu “Daca cred ca Dumnezeu e barbat, da’ il iubesc pe Dumnezeu, inseamna ca sunt ghei? Daca cred ca e femeie inseamna ca imi place ca a creat culoarea roz?”, si si-au luat pusca in maini si nu au asteptat sa le cada ceva din cer. Ei au zis ca nu sunt genu’ de oameni care sa astepte sa se intample minuni, si ca Dumnezeu nu e mereu acasa sa aiba grija de toate cele. Acesti oameni ai credintei, in faptu ca Dumnezeu nu are grija de casa lui, sfideaza, dupa patriarhia Moscovei, bunul simt. Eu zic ca ar fi bine sa se linisteasca si sa nu mai faca taraboi, ca pana la urma e vina lor. Dumnezeu are grija de popi sa nu se impuste in picior si de aia nu mai e atent la casa lui.

2 comentarii

Din categoria Victor

Prea multe reclame…

Dimineata te trezesti invizibil. Dupa ce bei un 3in1 iti dai seama ca ai ziarul invers… Stai in baie, in fata oglinzii si un tip in halat alb de la Asociatia Stomatologilor iti sulfa in ceafa si-ti spune ca noua pasta de dinti iti va lasa o respiratie proaspata. Vrei sa pleci la serviciu dar intarzii pentru ca te-ai chinuit un sfert de ora sa treci de pliantele care erau stiva la usa ta.

Ajungi intr-un sfarsit in strada unde oameni cu capete de leoparzi conduc masini ce zboara legate de baloane … Ajungi in centru unde mesterii din Villabajo incearca sa curete o farfurie gigant … Unii oameni striga ca produsele lor iti iau durerea de cap cu mana … Pentru ca nu stii ce sa alegi, te doare capu si te grabesti sa ajungi la serviciu.

Ajungi la birou dar nu poti sa lucrezi pentru ca de fiecare data cand colega ta ia o lingurita de iaurt, toata lumea incepe sa se distreze. Atunci te hotarasti sa pleci; sa joci un fotbal cu baietii … nu reusiti sa terminati prima repriza pentru ca Razvan Lucescu isi plimba cainele prin parc si incepe sa va explice tactici de joc. Dupa asta plecati la o bere, iar la carciuma un tip bea bere cu un cerb … In bar o multime de oameni incearca sa-ti explice ca bautura lor e mai buna. Pentru ca nu te pricepi nu stii ce bautura sa alegi si le alegi pe toate apoi…

… te trezesti a doua zi diminetaza cu o mare durere de cap…

Bogdan

2 comentarii

Din categoria Bogdan

Este rezultatul activităţii umane sau are cauze naturale ?

space.jpg

Vorbim, desigur, despre schimbarea climatică. În urmă cu cateva saptămâni (dacă stau bine şi mă gândesc s-a intamplat chiar pe 8 martie, pentru că am primit flori din partea organizatorilor – da, mi-a placut partea asta – ) am participat la o dezbatere publică pe tema aceasta, organizată de British Council la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti .Un cadru mult prea formal faţă de cum mă aşteptam eu, dar organizarea a fost impecabilă. Dezbaterea respectivă a incercat să stabilească dacă schimbarea climatică este un rezultat direct al creşterii nivelului gazelor cu efect de seră, generate de activitatea umană, sau are cauze naturale, cum ar fi influenţa Soarelui asupra Pământului, schimbările în mişcările planetei, plăcile tectonice, activitatea vulcanilor, etc. In cadrul discuţiilor, invitaţii – oameni de ştiinţă si profesori respectabili – au incercat să expună atât cauzele si efectele schimbărilor climatice, cat şi modalităţile de combatere a acestui fenomen.
Concluzia? Adevărul se afla undeva la mijloc. Faptul că ultimii 50 de ani au reprezentat probabil cea mai călduroasă jumătate de secol din ultimii 500 de ani arată că încălzirea globală pare a fi mai mult decât o fluctuaţie climatică naturală.
Acesta e motivul pentru care ar trebui sa fim mult mai conştienţi de acţiunile noastre si totodata cu un simţ al responsabilitaţii mult mai dezvoltat. Parerea mea.
De-asta asociaţiile studenţesti au inceput sa organizeze ecologizări in zone precum Băneasa, unde cantităţile de gunoi din pădure sunt industriale.(in caz ca vreţi să participaţi, ridicaţi un deget! ) Alţii au organizat marşuri pentru un Bucureşti mai curat, fluierând cu toată forţa pentru a transmite un mesaj puternic şi pentru a trage un semnal de alarmă. Studenţii au încercat să promoveze bicicletele ca mijloc de transport nepoluant şi să responsabilizeze cetăţenii de rând in respectarea curăţeniei oraşului. Oare au reuşit? Fireşte că nu, că doar am fost şi eu acolo. Oamenii pur şi simplu sunt prea ocupaţi pentru aşa ceva. Oare cand işi vor da şi ei seama de gravitatea lucrurilor?
Spre exemplu, in 2007 australienii au iniţiat un nou curent – EARTH HOUR! Se pare că in 2008 curentul acesta a luat amploare: aproximativ 20 de milioane de oameni din 24 de oraşe de pe glob vor stinge luminile si televizoarele, timp de o oră, in ziua de 29 martie, în încercarea de a trage un semnal de alarmă asupra încălzirii globale. Acesta este insă doar primul pas pentru o schimbare. Ar fi frumos ca toată lumea sa înţeleagă mesajul din spatele acestui eveniment! Şi ar fi fost şi mai frumos dacă Bucureştiul ar fi luat şi el parte la acest eveniment, care se pare ca ia amploare. In caz ca n-ati aflat inca, astroclubul Bucuresti si Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” va invita sambata, 29 martie, ora 20. 00 sa va alaturati miscarii internationale „Ora Pamantului” ( sursa: Compact )
Nu esti un oarecare! Poti schimba multe legat de incalzirea globala.

Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume!!

Ela

PS: Astazi este Bunavestire.
PS2: Tot astazi este sarbatoarea nationala a grecilor! De dragul petrecerilor grecesti din Braila, iti fac cunoscuta si tie proclamarea republicii in Grecia la 25 martie 1924.
PS3: Romanii sarbatoresc azi „Ziua Poliţiei Române” . Pun pariu ca nu stiai!

PS4 : Incercam sa organizam si noi EARTH HOUR in 2009 in Bucuresti ?

5 comentarii

Din categoria Ela