Arhive lunare: Octombrie 2008

pe un vapor v. 1.1.

ca sa nu lasi dara pe covor, ce-ai zice sa ma pupi in cur pe un vapor
am sa cant ca un tenor cand ma pupi in cur pe un vapor
inotatoare sa fii, nu inotator ca sa ma pupi in cur pe un vapor
n-ai venoie la gura de un adaptor ca sa ma pupi in cur pe un vapor
ai putea sa ai un mare viitor daca m-ai pupa in cur pe un vapor
ai avea gura plina, si n-ai putea striga victor daca m-ai pupa in cur pe un vapor
de 22 de inch ar trebi sa fie un monitor ca sa te vada lumea cum ma pupi in cur pe un vapor
la cat de focos is, o sa iti trebuiasca un ventilator ca sa ma pupi in cur pe un vapor
o sa zici chiar ca-i luna lu cuptor cand ma pupi in cur pe un vapor
o sa zici “I’ll be in the back” ca un terminator cand ai sa ma pupi in cur pe un vapor
poti sa ma cauti ca un controlor cand ai sa ma pupi in cur pe un vapor
imi imaginez ca nu o fi usor sa ma pupi in cu pe un vapor
poate ai vrea sa ma pupi intr-un dormitor da’ tot mai frumos e cum ma pupi in cur pe un vapor
o sa ma sterg cu gazeta sporturilor inainte ca tu sa ma pupi in cur pe un vapor
nu o sa ti sa para altceva mai ademenitor dupa ce ai sa ma pupi in cur pe un vapor
nu stiu ce face un procuror da’ stiu ca imi place sa ma pupi in cur pe un vapor
prima data nu am fost major cand m-ai pupat in cur pe un vapor
trebuie sa le multumesc spaniolilor ca te-au invatat sa pupi in cur pe un vapor
ma inebunesti ca corneliu vadim tudor cand ma pupi in cur pe un vapor
creste cota apelor cand ma pupi in cur pe un vapor
faci cinste caprelor cand ma pupi in cur pe un vapor
este un moment induiosator cand ma pupi in cur pe un vapor
cum ziceau italienii, “eu dore” cum ma pupi in cur pe un vapor
nu am mai vazut nici la televizor sa pupe cineva in cur asa pe un vapor
o sa trebuiasca un dirijor pentru muzica ce iese cand ma pupi in cur pe un vapor
am sa fac ca un tractor cand ai sa ma pupi in cur pe un vapor
o sa intri in cartea recordurilor la cat m-ai pupat in cur pe un vapor
dupa, are sa iti fie dor, de ce gustos a fost curu meu pe un vapor

Un comentariu

Din categoria Victor

pe un vapor.

daca vrei sa imi faci un favor sa ma pupi in cur pe un vapor
nu trebuie sa fii un cascador sa ma pupi in cur pe un vapor
curu meu e pt. tine-un coridor cand ma pui in cur pe un vapor
nu-s un mare cantator da’ as vrea sa ma pupi in cur pe un vapor
pe cer zboaar un condor, si tu ma pupi in cur pe un vapor
nu o cunosc pe catalina ponor, da’ as vrea sa ma pupi in cur pe un vapor
ai hainele spalate cu lenor si ma pupi in cur pe un vapor
parca ma trece un fior cand ma gandesc cum pa pupi in cur pe un vapor
eu ma cac intr-un ulcior iara tu ma pupi in cur pe un vapor
iti recit ca un cantautor cand ma pupi in cur pe un vapor
casca gura la noi un trecator cand ma pupai in cur pe un vapor
se uita la tine unu dintr-un observator cum ma pupai in cur pe un vapor
ai putea sa fii un antrenor ca bine ma pupi in cur pe un vapoor
parca ai la gura un motor ca bine ma pupai in cur pe un vapor
iti place ca am la spate-un reactor cand ma pupi in cur pe un vapor
nu ai statut de amator cand ma pupi in cur pe un vapor
nu e nimic plictisitor cand ma pupi in cur pe un vapor
is la maxim la sonor cand ma pupi in cur pe un vapor
te-ar pomeni in opere un scriitor la cum ma pupi in cur pe un vapor
n-ar putea mai bine nici un calculator sa ma pupe ca tine-n cur pe un vapor
i-as multumi unui creator ca bine mai pupi in cur pe un vapor
oi fi luat talentu de la un vanzator, ca bine mai pupi in cur pe un vapor
ai schimbat inteligenta cu un convector ca sa pupi bine-n cur pe un vapor?
ti-a reparat instalatia vre-un instalator ca sa pupi asa bine in cur pe un vapor?
ti-o fi facut buzisoarele vre-un constructor de pupi asa bine-n cur pe un vapor
o sa imi trebuiasca un doctor ca ma musti de cur pe un vapor

4 comentarii

Din categoria Victor

ziua ta, a lui, a sa, a a a mea.

Azi e ziua mea. Si la anu’ o sa mai fie. Ziua asta imi aduce multa tristete in suflet pt. ca azi imi dau seama ca lumea crede ca e nevoie de o zi speciala sa imi ia un cadou. Nu, nu e. Anu’ trecut m-am gandit sa imi fac ca cadou 5 tantari, ca animale de companie. Acuma nu mi-e frica ca au sa scape ca is grasi. Tot timpu anului astepti sa iti vina ziua de nastere ca sa vezi ce cretin crede ca iti plac canile cu “numai prostii tin ordine, geniul se descurca si in haos”. Eu unu daca as avea un dinte lipsa as vrea cadou un dinte. E un moment de sarbatoare, pana si computergames forum iti zice sa ai o zi frumoasa.
Trebuie sa faci cinste de ziua ta, acuma na, chiar si Iisus face ciste de ziua lui… prin Mos Craciun. Oare acu 2000 de ani era in rai internet? Adica oamenii care se duceau in rai faceau o DotA? Oare Stefan cel Mare a primit un iPod touch in timp ce restu lumii primea doar iPoduri d’alea mici roz?
Cateodata stau si ma gandesc, ce-o sa fiu eu cand am sa ma fac mare. Am sa am si eu maturitatea lu’ Angelina Jolie? Am sa schimb lumea inventand o caciula pt. fete care sa aiba in loc de mot o pizza? Am sa invat daltonistii care e diferenta dintre rosu si verde? Acuma cu prostia asta de incalzire globala inventata de Mihaela Radulescu cica o sa avem ierni fara zapada si specii noi de animale exotice, cum ar fi paris hiltoane. Mi se pare ca natura e chiar desteapta, adica stie legile lu’ Newton si Einstein. Si daca tot vorbim de mere care cad in cap la oameni, eu cred ca Stephen Hawking e un obsedat sexual.
Viata este o curva si este singura curva de la care ai ce invata. Daca ma gandesc mai bine, Viata si Gratiela, amandoua is fete destepte.
Tocmai am observat ce inseamna sa cresti in varsta. Inseamna sa iti dai seama de lucruri pe care pana acum nu le observai. Tocmai mi-am dat seama de ce femeilor le plac minotaurii cu jumatatea de jos cal. Le place ca au coada lunga si o pot pieptana, impleti, ii pot pune fundite si o pot manji cu ruj.

2 comentarii

Din categoria Victor

Scurt ghid de intelegere a raului

   

  In viata, exista idei ce apar cu timpul, idei ce se formeaza si cresc odata cu noi si cu intelegerea noastra referitoare la ceea ce se petrece si are loc in jurul nostru. Insa, inca inainte de a avea primul nostru dinte, aceea legata de existenta unei deosebiri, intre ce e bine si ce e rau, ne este introdusa in modul de gadire si in felul nostru de a privii atat propriile noastre fapte cat si pe acelea ale oamenilor ne inconjoara.
      

    Cartile si filmele reprezinta in principiu cea dintai introducere in lumea acestor deosebiri, iar din ele putem sa spunem cu mandrie ca am invatat nu numai principiile si regulile acestor deosebiri, dar mai ales felul in care putem sa identificam un personaj negatic in viata noastra cea de zi cu zi, astfel:
    

  – Oamenii rai au intotdeauna una sau mai multe probleme de piele: negi, chelie, albinism etc.
  – Oamenii rai fac intotdeauna alegeri gresite in materie de moda: palarii conice, mustati cu varfurile incovoiate sau stil linie trasata cu marker
  – Oamenii rai au accente ciudate (eu una m-am gandit mereu la cati litrii de saliva au fost varsati pe saracul Harry ori de cate ori avea vreo conversatie cu Draco – in tot acest timp insa, nimeni nu s-a gandit sa ii cumpere si lui Harry o umbrela)
  – Oamenii rai au intotdeauna nume pe care niciodata nu le-ai intalni in realitate: Isengard, Voldemort, Basescu.
 
Acum, evident, problema intervine in momentul in care uitandu-ne in jur realizezam ca adesea in realitate cei buni nu se prea deosebesc de cei rai atat de clar pe cat ne-am dori: solarul i-a rezolvat lui Gollum cel de zi cu zi problema tenului, Spanul a beneficiat de implanturi de par, iar Hitler si-a facut in sfarsit rost de un stilist care vorbeste precum tipul de la Povestiri Adevarate. Din pacate insa, Basescu n-a putut schimba nimic asa ca s-a consolat luand parte la o hora…

Deci cu exceptia acestui ultim personaj, posibilitatea de a depista fizic o persoana rea s-a prabusit, mai ales daca adaugi faptul ca acolo in lume exista oameni cu fetisuri ciudate pentru chelii, mustati si chiar negi ajungi la concluzia ca desi pentru tine cineva poate fi rau sau actiona rau, pentru altul persoana respectiva actioneaza just. Ideea este ca in viata totul este relativ, ceea ce pentru o persoana reprezinta frumos, pentru alta este urat iar prin analogie ceea ce pentru o persoana reprezinta binele absolut, pentru alta inseamna maleficul personificat (copiii mici).

Parerea mea, spre exemplu, este ca Gollum a fost profund nedreptatit cand de fapt saracul avea nevoie de terapie si intelegere. Omul isi gaseste si el in sfarsit un inel frumos si de bun gust- in regula, poate isi omoara fratele intre timp, dar cati din noi nu s-au enervat de-a lungul vietii din cauza ca unii oameni ne-au luat lucrurile fara sa ni le ceara? Gollum doar refuza a fi ipocrit si a a actiona intr-o maniera pasiva-agresiva. Este fericit, la moda, ba unde mai pui ca trece si pe un regim lipsit de E-uri si bogat in Omega 3, iar pasul logic urmator ar fi fost sa devina Madonna a Pamantului de Mijloc. Numai ca apoi sa vina Bilbo si sa ii fure Nepretuitul.

Astfel, saracul Gollum sta ani de zile fara un accesoriu bun, unde putem adauga trauma cauzata de pierderea parului si putrezirea masiva a danturii! Singurul lucru care il mai bucura, este ca lumea ii tot spune ca aduce a Kyra Knightly, asa ca pe mine cel putin nu ma mira ca saraca creatura sasaie de fiecare data „hobiti imputiti!”, cine nu ar face-o?

Sunt destul de convinsa insa ca prea putini s-au gandit sa acorde atentie si modestelor doleante ale lui Gollum, etichetandu-l astfel drept clasicul personaj malefic. Baza este astfel, cum am mentionat anterior, ca ideea de bine si rau este relativa si ca adesea depinde din ce punct de vedere si al carui analizezi intreaga problema.

Spre exemplu, in zilele de azi, oamenii tot insista parca sa considere hartia igienica un rau necesar, dar in mod definitiv un rau. Nu am inteles niciodata rusinea unor oameni cand cer acest obiect. Se uita la ea putin tematori, platesc, iar apoi o indeasa repede in jacheta sau in vreo punga prin care nu ar putea sa vada nici Superman. Intrebarea mea este insa „De ce?” Cineva a stat cam o mie cincisute de ani sa inventeze chestia asta, iar noi ne rusinam de ea in loc sa o laudam pentru tot binele care ni-l face si prin toate ce trece. Oare nu ar trebui sa ne rusinam daca nu am folosii hartie igienica?
  
 Aceasi orientare o intalnim si cand vine vorba de alt lucru pe care oamenii il numesc adesea rau. Multi oameni afirma ca minciuna este un rau, ca cinstea reprezinta o virtute ce nu trebuie nicicand uitata si cu atat mai mult ignorata. Insa atat timp cat nu minti ca sa te protejezi pe tine, ci pentru a scuti persoana care este mintita de o suferinta sau de o grija, eu nu inteleg cum ar putea cineva sa sustina ca acesta este un lucru rau. Pana la urma acesta este motivul principal pentru care cu totii, in liceu, ne mintim parintii in legatura cu notele si absentele – nu ne gandim la noi, ci la ei, si cu toate acestea tot noi suntem certati cand/daca suntem descoperiti, acuzati pe nedrept ca am facut un lucru rau!

Bineinteles, acesta nu este un lucru universal  valabil. Exista intr-adevar oameni ce probabil actioneaza tocmai pentru a provoca raul, fara a se gandi la consecinte, fara a analiza temeinic o situatie, sau felul in care persoana ce va avea de suferit se va simti. Iar in astfel de situatii, desi este posibil, este insa in acelasi timp si inútil a incerca sa justifici o persoana ce a intentionat de la inceput a provoca acel rau. Insa dupa cum bine stim, fará rau nu ar exista bine asa ca in absenta raului nu am putea aprecia adevarata importanta sau chiar semnificatie a binelui. Din acest punct de vedere, raul este útil.

Majoritatea din noi (cu exceptia celor enervant de draguti si a unora care si-au petrecut mai toata viata intr-o cutie de carton) am fost acuzati la un moment dat ca am intreprins un rau, ca intr-un fel sau altul am atentat la binele altei persoanei pentru propriul nostru bine si avantaj, fara a se tine cont in vreun fel ca noi am actionat strict in masura in care ne-au dictat noua constiinta si principiile, sperand in finat ca totul va fi bine, ca noi insine am facut un lucru bun sau cel putin ca am incercat sa minimalizam un rau inevitabil.
Astfel, data viitoare cand suntem gata sa considerem un lucru practic de neiertat,  poate ar trebui sa incearcam sa gandim totul din punctul de vedere al persoanei care considerem ca ne-a nedreptatit, sa incercam  sa vedem lucrurile prin ochii altuia inainte sa ii dam foc la casa.

Scrie un comentariu

Din categoria Andreea

Student sa fii, noroc sa (n-)ai!

 

Exista probabil o singura perioada a anului care este mai agitata decat Craciunul, mai frustranta decat Sfantul Valentin, mai plina de patimi decat Pastele, iar aceea este perioada de cazare pentru studenti! In orice oras te-ai duce, cel putin 50% din populatia acestei clase sociale inferioare agaseaza cu cererile sale exagerate pentru luxul unui loc de a sta. Cum se face ca de-odata am inceput sa ne consideram prea buni pentru o cutie de carton in mijlocul strazii? In fond, e si practica: tot ce trebuie sa faci e sa o desfaci si dormi. Haideti oameni buni, ca vorbin aici de comuniunea omului cu natura, deci e important! Plus de asta, se zice ca infectiile si virusii formeaza caracterul, nu?

Totul a inceput in luna iulie….

Dupa un an de atrofiere cerebrala la o facultate privata pe a carei urma a calcat insasi ilustra noastra reprezentanta Simona Senzual (da, vorbesc aici de Romano-Americana), m-am decis ca e timpul sa aleg o facultate unde as putea probabil sa fac cel mai mult rau. Astfel, Dreptul a ajuns sa fie alegerea mea, insa nu orice Drept ci Dreptul de Ardeal, mai bine zis Dreptul de Cluj. Evident, insa cum in liceu printre ultimele mele griji se numara scoala, am intrat pe dosar la taxa la UBB (inca nu sunt sigura cum se scrie Babes Bolyay si dupa parerea mea se pronunta in cel mai stupid mod posibil), ceea ce in traducere libera inseamna: „scoate banii din buzunar ca n-o sa ai unde sa stai”.

Pe langa asta, fata draguta si simpatica- introduceti sarcasm in limitele disponibile va rog- cu care vorbisem sa imi „doneze” locul ei la camin, ma anunta ca ea obtinuse de fapt loc intr-un camin cu numai doua persoane in camera si ca ea putea sa obtina „muuuult mai multi bani” ca sa o citez pe simpatica. Ori, personal, nu prea consideram reconfortanta ideea de a da  o puzderie de bani pe un loc doar ca sa ma enerveze cu regularitate o singura persoana in loc de 3. Asta pe langa gandul care avea sa se instaleze in fiecare noapte  ca ce se va intampla daca aveau sa se faca razii si altele. Unde mai pui ca aveam sa fiu fata care de fiecare data „este la baie pentru ca are o problema de digestie, dar ca, uitati, acesta este cardul ei de identitate!”, eu nu prea cred… 

Asa ca, pe data de 21, m-am gasit in Cluj incarcata cu speranta si prea multe bagaje, ca pana la urma cat de greu poate sa fie sa „vorbesti” direct cu un administrator pentru un loc in camin, parere impartasita si de tovarasul meu de drum, care din intamplare era si prietenul meu. Si pentru ca vad chestia asta in toate filmele, cartile si articolele, vom respecta intimitatea respectivului, referindu-ne la el de acum inainte cu termenul de „Boyfriend” sau „The boyfriend”.

Dupa ore intregi de mers din usa in usa pe la camine unde ne-au intampinat numai umeri ridicati, ni s-a demonstrat exact cat de frustrant si de greu chiar era! Peste tot aceleasi replici „nu se poate face nimic” si amandoi stiam ca sunt baliverne, dar asta e, nu ai ce sa faci sau cum sa lupti impotriva „integritatii” materiale a oamenilor.

Asa ca ne-am decis sa incercam la caminele particulare. Deja aveam experienta lor prin intermediul unei prietene, care statuse in Bucuresti la un astfel de camin, unde conditiile erau formidabile (baia in camera pe mine m-a trimis in extaz) si am hotarat amandoi ca asta este cea din urma solutie.

Insa Clujul a decis sa ne trimita niste surprize: caminul din Gheorgheni era ocupat pana la maxim (cum, nu stiu ca arata deplorabil), celalalt camin care din cate am retinut se numea Sportiv, iti intorcea stomacul pe dos. Pur si simplu nu imi venea sa cred, dar stiam ca mai erau doua de vizitat langa Liceul de Transporturi. Unul din ele era ocupat si in aceeasi stare ca si celelalte, insa cand am ajuns la celalalt, pentru un moment ne-am bucurat caci administratorul ne-a spus ca intr-adevar mai erau locuri acolo….insa a uitat sa precizeze faptul ca respectivul camin arata ca un sanatoriu unde sufletele studentesti se duc sa moara. Paturi din fier cum sunt cele din spital, pereti crapati, baie care iti aducea aminte de povestile cu evrei din Aushwitz, wc-uri crapate, astea erau doar una din putinele surprize. Totusi un student fara cazare, ramane un student fara cazare si stand de vorba timp de jumatate de ora pe un trotuar prafuit, pentru un moment ne-a trecut prin gand sa acceptam.

   Si intram inapoi in locul unde s-au filmat „Tales from the Crypt”, cand realizez ca noi nu am vazut bucataria, loc care mie personal imi spune foarte multe atat despre o casa cat si despre un camin. Norocul nostru ca era o femeie de servici prin preajma.

-Nu va suparati, incep eu, bucataria?

– La stanga dumneavoastra! raspunde femeia.

Care stanga nu stiam la care se referea pentru ca in stanga pe care o cunosteam eu nu vedeam decat o incapere ce imi parea iritant de mica, incadrata de o bezna ciudata si cu un singur led mic rosu.

-Aprindeti lumina! ma indemna femeia. Aprindeti lumina!

Asa ca, cu o oarecare ezitare in miscari, am apasat pe intrerupator si continutul respectivei incaperi mi-a devenit vizibil: marea bucatarie era o camera de 1/2, cu o masa lata de cel mult 30 de cm, pe care se afla o plita uitata de lume si de detergenti, ruginita toata. Peretii erau si mai incantatori: negrii complet de fum, cu bucati de mancare care sarisera pe tavan atarnand intr-un mod care parca spunea: „gusta-ma, anul ’92 a fost an bun!”. O secunda am ramas blocata de ce vazusem, cu o privire de uimire intepenita pe fata mea, crezand ca bucataria era totusi o gluma.

Singurul lucru care m-a trezit a fost vocea inspaimantata de scarba a Boyfriendului:

– Inchide lumina! Inchide lumina!

Si acesta ne-a fost drumul, afara din minunatul camin. Nu ne venea sa credem, in Bucuresti caminele particulare erau parca scoase dintr-un hotel: baie in camera, masina de spalat, televizor, frigider, bucatarie aprobata de SANIPID si toate astea la un pret chiar convenabil. In Cluj, aratau ca niste focare de infectie care imi vor bantui amintirea ani de-a randul.

Asa ne-a gasit seara, stand deprimati pe o banca, nestiind ce sa facem, unde sa ne ducem sau cu cine sa vorbim. Si sa simti asta intr-un oras strain, cu facultatea stand sa inceapa peste nici o saptamana, nu e nici de fel placut si cu atat mai putin incujarator.

Astfel, am luat hotararea ca, alta cale nu era, si ca singura noastra solutia ar fi o garsoniera in care sa stam doar noi doi, in speranta ca poate in semestrul care avea sa vina, cineva va renunta la un loc la camin, si el se va duce la un camin de baieti, eu la un camin de fete. Adica hai sa recunoastem, nu poti sa faci aceeasi caterinca cu prietena si nici nu poti sa vorbesti despre chestii femeiesti cu prietenul- doar daca vrei sa il faci sa sara de la etaj. Dar, n-aveam de ales, si pana la urma ne-am gandit noi ca lucrurile nu aveau sa stea deloc rau nici asa.

Pas cu pas am fost la cel putin cinci aparatamente, si am sunat la cel putin douazeci, dand peste fie garsoniere deja date, garsoniere mobilate in stil „clasic”- unde clasic se traduce vechi de cel putin 20 de ani, si mobilate „integral”, adica un aragaz, o chiuveta, si o canapea de o singura persoana. Piesa de rezisdenta a fost insa o femeie care mi-a zis la telefon ca ea nu imi zice adresa unde este pana nu ii spun cati bani sunt dispusa sa dau…Putem cu totii sa pronuntam cuvintele „paranoica si ahtiata de bani”?

Insa pe departe cel mai minunat loc pe care l-am vizitat, a fost casa unei batrane. Situata aproape central, cu o gradinita frumoasa si o banca perfecta pentru zile de primavara, locul parea de bun augur. Efectiv ma vedeam stand pe banca aceea cu o tigara in mana si intoxicand trandafirii cu monoxid de carbon!

 Condusi la demisol unde se afla respectiva „garsoniera” totul pare in regula: mobila veche, dar acceptabila, iar mirosul usor de umezeala ar fi disparut cu siguranta o data cu o ferestra deschisa- timp de vreo zece ani. Intram toti trei in bucatarie care parea destul de incapatoare si acceptabila si cu o perdea in spatele careia am dedus ca se afla un spatiu pentru depozitat probabil borcane si diverse. Si totusi, indiferent de cat de pronuntat era sarcasmul meu la ora accea, trebuia sa recunosc ca nu arata deloc rau. Asa ca urma numai intrebarea de un milion de dolari:

– In regula, si baia? intreb eu.

Moment in care batranica se duce iute langa perdea si raspunde vesela:

– Aici!

Si da la o parte perdeaua pentru a ne prezenta baia, din bucatarie, unde la nici un metru si jumatate de aragaz se afla toaleta- evident pentru a facilita multitaskingul gospodaresc. Ce poate sa isi doreasca un om mai mult decat sa stea pe wc si sa invarta lingura in oala de mancare in acelasi timp, in miresme ce se amesteca in mod spectacular una cu cealalta? Ba chiar imaginati-va ce poze super de HI5 aveau sa iasa: pana acuma nu am vazut decat pipite si pitipoance ori in baie ori in bucatarie. Eu as fi putut sa duc totul la urmatorul nivel! Unde-i unul/una nu-i putere, unde-s multi/multe puterea creste si dusmanul (in acest context neuronii) nu sporeste!

Amandoi am ramas masca, el oripilat, eu cu un zambet plastificat pe fata, incercand sa evit sa nu insult femeia in vreun fel si cu atat mai putin gusturile originale in materie de decoratiuni interioare. Ca totusi veni vorba acuma, originale chiar nu erau asa. Mai vazusem o astfel de situatie….Singura problema e ca situatia respectiva am vazut-o intr-un episod din Powerpuff girls, cand profesorul Utonium obtine o slujba intr-un oras vecin, si ia totul pentru a se muta acolo. Ajuns fiind intr-un apartament infect le spune fetelor plin de entuziasm: „Look girls, there’s even a toilette right here in the kitchen!”

Era oficia….preferam cutia de carton!

5 comentarii

Din categoria Andreea

Renunta

Nu suport sa mi se impuna ceva. Nici macar cand imi impun eu insumi ceva.

Dezvolt o rezistenta naturala si fireasca atunci cand simt ca incearca cineva sa ma manipuleze sau sa ma oblige sa fac ceva. Mi se pare normal. Asa cred ca este bine. De-aia avem o minte si o ratiune: ca sa gandim ce vrem sa facem.

Pe langa obisnuitele probleme ( profesori insipizi, lipsa de respect, stat degeaba, cursuri foarte slabe ), facultatea mea draga a considerat ca este normal sa oblige vajnicii studenti sa participe cu fervoare si anduranta la minim 70% din total cursurilor. Contrariul? Nu mai intri in examen. Care-i legatura? La gara, probabil, ca eu nu gasesc nici una logica. Nu intri in examen acum, il dai in toamna, si care-i invatatura?

M-am ofuscat. Am vrut sa ies in plina tromba de la cateva cursuri. La altele, am incercat macar sa fac uz de prezenta mea spirituala acolo si sa pun cateva intrebari, cat se poate de obiective si pe subiect. Mi s-a spus sa nu mai intrerup cursul, ca este foarte lung si daca am nelamuriri, sa intreb la sfarsit. De parca as avea un carnetel si as nota fiecare intrebare. Pai nu de-aia este acolo stimabila/stimabilul? Sa-mi raspunda? Altfel, as sta bine mersi si as invata mult mai multe decat ma invata majoritatea dintre ei.

Astazi a fost punctul de climax. Dupa o ora jumatate in care, literalmente, m-am luptat cu pleoapele care deveneau grele ca niste bile de plumb, am zis c-asa nu se mai poate. N-oi fi dormind eu cat trebuie, n-oi fi eu model de intelepciune sau de comportament pentru toti, dar daca tot vin undeva, vreau sa mi se atraga atentia.

De la curs ma duc acasa. De acasa, la alergat. Fortat pana mai aveam putin si vomitam. Fortat iar, exercitii de forta de data asta. Facut dus. Nu mai putea sa ma atinga nici Godzilla la cat eram de calm.

Si totusi, mintea imi mai lucra. Ma gandeam ca diseara am ditamai petrecerea si nici la cursuri nu pot sa lipsesc. Nu am bani sa ma duc la toate trainingurile pe care le vreau. Nu am chef. Mi-e frica. De mine, de ceilalti, de tot. Nu vreau. Vreau sa fiu ca o testoasa, sa ma ascund.

Pana imi dau seama. Ce faci domle? Pai ori ne simtim bine, ori ce mama dracului ii aici? Pur si simplu, pentru o clipa am renuntat. Am inceput sa dansez pe muzica ( nici nu conteaza – nu era manea ) de la calculator. Mintea mi s-a eliberat. Libertate totala. Libertatea imi era deosebit de limitata de grijile mele. Si mai mult, i-am lasat pe altii sa-mi limiteze libertatea cu masurile lor tampite.

La dracu cu tot! Chiar e adevarata chestia ca „tu alegi sa te simti cum te simti acum”. Daca nu eu, atunci cine? Fyzz? Mai canta? Nu stiam. Si pana la urma, libertatea nu e neaparat o chestiune fizica, decat atunci cand esti intemnitat. Mult mai periculoasa e temnita facuta de mintea noastra.

Un comentariu

Din categoria Iulian