Student sa fii, noroc sa (n-)ai!

 

Exista probabil o singura perioada a anului care este mai agitata decat Craciunul, mai frustranta decat Sfantul Valentin, mai plina de patimi decat Pastele, iar aceea este perioada de cazare pentru studenti! In orice oras te-ai duce, cel putin 50% din populatia acestei clase sociale inferioare agaseaza cu cererile sale exagerate pentru luxul unui loc de a sta. Cum se face ca de-odata am inceput sa ne consideram prea buni pentru o cutie de carton in mijlocul strazii? In fond, e si practica: tot ce trebuie sa faci e sa o desfaci si dormi. Haideti oameni buni, ca vorbin aici de comuniunea omului cu natura, deci e important! Plus de asta, se zice ca infectiile si virusii formeaza caracterul, nu?

Totul a inceput in luna iulie….

Dupa un an de atrofiere cerebrala la o facultate privata pe a carei urma a calcat insasi ilustra noastra reprezentanta Simona Senzual (da, vorbesc aici de Romano-Americana), m-am decis ca e timpul sa aleg o facultate unde as putea probabil sa fac cel mai mult rau. Astfel, Dreptul a ajuns sa fie alegerea mea, insa nu orice Drept ci Dreptul de Ardeal, mai bine zis Dreptul de Cluj. Evident, insa cum in liceu printre ultimele mele griji se numara scoala, am intrat pe dosar la taxa la UBB (inca nu sunt sigura cum se scrie Babes Bolyay si dupa parerea mea se pronunta in cel mai stupid mod posibil), ceea ce in traducere libera inseamna: „scoate banii din buzunar ca n-o sa ai unde sa stai”.

Pe langa asta, fata draguta si simpatica- introduceti sarcasm in limitele disponibile va rog- cu care vorbisem sa imi „doneze” locul ei la camin, ma anunta ca ea obtinuse de fapt loc intr-un camin cu numai doua persoane in camera si ca ea putea sa obtina „muuuult mai multi bani” ca sa o citez pe simpatica. Ori, personal, nu prea consideram reconfortanta ideea de a da  o puzderie de bani pe un loc doar ca sa ma enerveze cu regularitate o singura persoana in loc de 3. Asta pe langa gandul care avea sa se instaleze in fiecare noapte  ca ce se va intampla daca aveau sa se faca razii si altele. Unde mai pui ca aveam sa fiu fata care de fiecare data „este la baie pentru ca are o problema de digestie, dar ca, uitati, acesta este cardul ei de identitate!”, eu nu prea cred… 

Asa ca, pe data de 21, m-am gasit in Cluj incarcata cu speranta si prea multe bagaje, ca pana la urma cat de greu poate sa fie sa „vorbesti” direct cu un administrator pentru un loc in camin, parere impartasita si de tovarasul meu de drum, care din intamplare era si prietenul meu. Si pentru ca vad chestia asta in toate filmele, cartile si articolele, vom respecta intimitatea respectivului, referindu-ne la el de acum inainte cu termenul de „Boyfriend” sau „The boyfriend”.

Dupa ore intregi de mers din usa in usa pe la camine unde ne-au intampinat numai umeri ridicati, ni s-a demonstrat exact cat de frustrant si de greu chiar era! Peste tot aceleasi replici „nu se poate face nimic” si amandoi stiam ca sunt baliverne, dar asta e, nu ai ce sa faci sau cum sa lupti impotriva „integritatii” materiale a oamenilor.

Asa ca ne-am decis sa incercam la caminele particulare. Deja aveam experienta lor prin intermediul unei prietene, care statuse in Bucuresti la un astfel de camin, unde conditiile erau formidabile (baia in camera pe mine m-a trimis in extaz) si am hotarat amandoi ca asta este cea din urma solutie.

Insa Clujul a decis sa ne trimita niste surprize: caminul din Gheorgheni era ocupat pana la maxim (cum, nu stiu ca arata deplorabil), celalalt camin care din cate am retinut se numea Sportiv, iti intorcea stomacul pe dos. Pur si simplu nu imi venea sa cred, dar stiam ca mai erau doua de vizitat langa Liceul de Transporturi. Unul din ele era ocupat si in aceeasi stare ca si celelalte, insa cand am ajuns la celalalt, pentru un moment ne-am bucurat caci administratorul ne-a spus ca intr-adevar mai erau locuri acolo….insa a uitat sa precizeze faptul ca respectivul camin arata ca un sanatoriu unde sufletele studentesti se duc sa moara. Paturi din fier cum sunt cele din spital, pereti crapati, baie care iti aducea aminte de povestile cu evrei din Aushwitz, wc-uri crapate, astea erau doar una din putinele surprize. Totusi un student fara cazare, ramane un student fara cazare si stand de vorba timp de jumatate de ora pe un trotuar prafuit, pentru un moment ne-a trecut prin gand sa acceptam.

   Si intram inapoi in locul unde s-au filmat „Tales from the Crypt”, cand realizez ca noi nu am vazut bucataria, loc care mie personal imi spune foarte multe atat despre o casa cat si despre un camin. Norocul nostru ca era o femeie de servici prin preajma.

-Nu va suparati, incep eu, bucataria?

– La stanga dumneavoastra! raspunde femeia.

Care stanga nu stiam la care se referea pentru ca in stanga pe care o cunosteam eu nu vedeam decat o incapere ce imi parea iritant de mica, incadrata de o bezna ciudata si cu un singur led mic rosu.

-Aprindeti lumina! ma indemna femeia. Aprindeti lumina!

Asa ca, cu o oarecare ezitare in miscari, am apasat pe intrerupator si continutul respectivei incaperi mi-a devenit vizibil: marea bucatarie era o camera de 1/2, cu o masa lata de cel mult 30 de cm, pe care se afla o plita uitata de lume si de detergenti, ruginita toata. Peretii erau si mai incantatori: negrii complet de fum, cu bucati de mancare care sarisera pe tavan atarnand intr-un mod care parca spunea: „gusta-ma, anul ’92 a fost an bun!”. O secunda am ramas blocata de ce vazusem, cu o privire de uimire intepenita pe fata mea, crezand ca bucataria era totusi o gluma.

Singurul lucru care m-a trezit a fost vocea inspaimantata de scarba a Boyfriendului:

– Inchide lumina! Inchide lumina!

Si acesta ne-a fost drumul, afara din minunatul camin. Nu ne venea sa credem, in Bucuresti caminele particulare erau parca scoase dintr-un hotel: baie in camera, masina de spalat, televizor, frigider, bucatarie aprobata de SANIPID si toate astea la un pret chiar convenabil. In Cluj, aratau ca niste focare de infectie care imi vor bantui amintirea ani de-a randul.

Asa ne-a gasit seara, stand deprimati pe o banca, nestiind ce sa facem, unde sa ne ducem sau cu cine sa vorbim. Si sa simti asta intr-un oras strain, cu facultatea stand sa inceapa peste nici o saptamana, nu e nici de fel placut si cu atat mai putin incujarator.

Astfel, am luat hotararea ca, alta cale nu era, si ca singura noastra solutia ar fi o garsoniera in care sa stam doar noi doi, in speranta ca poate in semestrul care avea sa vina, cineva va renunta la un loc la camin, si el se va duce la un camin de baieti, eu la un camin de fete. Adica hai sa recunoastem, nu poti sa faci aceeasi caterinca cu prietena si nici nu poti sa vorbesti despre chestii femeiesti cu prietenul- doar daca vrei sa il faci sa sara de la etaj. Dar, n-aveam de ales, si pana la urma ne-am gandit noi ca lucrurile nu aveau sa stea deloc rau nici asa.

Pas cu pas am fost la cel putin cinci aparatamente, si am sunat la cel putin douazeci, dand peste fie garsoniere deja date, garsoniere mobilate in stil „clasic”- unde clasic se traduce vechi de cel putin 20 de ani, si mobilate „integral”, adica un aragaz, o chiuveta, si o canapea de o singura persoana. Piesa de rezisdenta a fost insa o femeie care mi-a zis la telefon ca ea nu imi zice adresa unde este pana nu ii spun cati bani sunt dispusa sa dau…Putem cu totii sa pronuntam cuvintele „paranoica si ahtiata de bani”?

Insa pe departe cel mai minunat loc pe care l-am vizitat, a fost casa unei batrane. Situata aproape central, cu o gradinita frumoasa si o banca perfecta pentru zile de primavara, locul parea de bun augur. Efectiv ma vedeam stand pe banca aceea cu o tigara in mana si intoxicand trandafirii cu monoxid de carbon!

 Condusi la demisol unde se afla respectiva „garsoniera” totul pare in regula: mobila veche, dar acceptabila, iar mirosul usor de umezeala ar fi disparut cu siguranta o data cu o ferestra deschisa- timp de vreo zece ani. Intram toti trei in bucatarie care parea destul de incapatoare si acceptabila si cu o perdea in spatele careia am dedus ca se afla un spatiu pentru depozitat probabil borcane si diverse. Si totusi, indiferent de cat de pronuntat era sarcasmul meu la ora accea, trebuia sa recunosc ca nu arata deloc rau. Asa ca urma numai intrebarea de un milion de dolari:

– In regula, si baia? intreb eu.

Moment in care batranica se duce iute langa perdea si raspunde vesela:

– Aici!

Si da la o parte perdeaua pentru a ne prezenta baia, din bucatarie, unde la nici un metru si jumatate de aragaz se afla toaleta- evident pentru a facilita multitaskingul gospodaresc. Ce poate sa isi doreasca un om mai mult decat sa stea pe wc si sa invarta lingura in oala de mancare in acelasi timp, in miresme ce se amesteca in mod spectacular una cu cealalta? Ba chiar imaginati-va ce poze super de HI5 aveau sa iasa: pana acuma nu am vazut decat pipite si pitipoance ori in baie ori in bucatarie. Eu as fi putut sa duc totul la urmatorul nivel! Unde-i unul/una nu-i putere, unde-s multi/multe puterea creste si dusmanul (in acest context neuronii) nu sporeste!

Amandoi am ramas masca, el oripilat, eu cu un zambet plastificat pe fata, incercand sa evit sa nu insult femeia in vreun fel si cu atat mai putin gusturile originale in materie de decoratiuni interioare. Ca totusi veni vorba acuma, originale chiar nu erau asa. Mai vazusem o astfel de situatie….Singura problema e ca situatia respectiva am vazut-o intr-un episod din Powerpuff girls, cand profesorul Utonium obtine o slujba intr-un oras vecin, si ia totul pentru a se muta acolo. Ajuns fiind intr-un apartament infect le spune fetelor plin de entuziasm: „Look girls, there’s even a toilette right here in the kitchen!”

Era oficia….preferam cutia de carton!

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Andreea

5 răspunsuri la „Student sa fii, noroc sa (n-)ai!

  1. ARV

    Ignoranto, („intoxicand trandafirii cu monoxid de carbon”), trandafiriilor le place ca este plante si ele.

  2. Pixie

    i swear ca atunci cand am scris chestia aia STIAM ca asa o sa reactionezi!!! *points and laughs her heart out*

  3. Bei, ase ii la Cluj, no. De cand ii lumea si pamantu’.Numa chestii infecte si la preturi exorbitante. Sa traiasca La multi ani! No hai la Cluj, ca la noi in gradinuta patrujelul ii pan’ la p..a!

  4. Pixie

    Eternul S, rogu-te descarca-ti frustrarile eterne in alte locuri. (canalizari, piete, camari infecte, take your pick darling!) Totusi, sunt un om rabdator si o sa dau vina pe faptul ca probabil esti si-asa trecut prin bufeurile vietii 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s