Arhive pe autori: Răzvan

(Ne)Liniște

Concert

Concert. Sute de oameni.

Există un murmur, un freamăt constant produs de un grup mare de oameni adunați pentru un scop comun – unul impercetibil pentru cele cinci simțuri primare umane. Este vorba de un mesaj care comunică informație la un nivel superior oricărei căi cunoscute de comunicație. Este o liniște pe care o poți auzi chiar și atunci când atmosfera vibrează la comanda unor artiști înarmați cu sute de wați de putere concentrată într-un ansamblu oarecare de boxe.

Suntem ființe sociale, ne simțim bine în preajma altor oameni, învățăm de la ei, din gesturi, vorbe, idei. Comunicăm și schimbăm informație. Oferim afecțiune prin simpla noastră prezență. Absorbim energie de la semenii noștri doar prin simplul fapt că  rezonăm cu ei în ceea ce facem împreună. Cu toate acestea, ducem în esență o viață izolată. Gîndurile nu pot scăpa din forma lor naturală decât luând forma cuvintelor și gesturilor, în drumul lor trecând prin filtre dese. Pe cele mai importante le păstrăm în interior pentru bucuria sufletului, sau le exprimăm atent prin lucru, dăruire și pasiune.

Revin la concert. Am sentimentul că gândurile zecilor de oameni din jurul meu sunt amplificate. Parcă sparg bariera interioară, scapă eliberate, iradiază nemărginit. Șoaptele lor răzbat până la mine, pentru că auzul îmi este de asemenea augumentat parcă. Sunt toate gândurile fugare, neimportante, trecătoare – laolaltă cu aspirațiile și frământările lor: un zgomot asurzitor, dar din care pot filtra orice parte.

Nu o știu cu toții, dar au fost acolo adunați pentru a apela la sursa spiritului uman, pentru că acolo există o chemare mai presus de orice înțelegere concretă. Îmi pot doar imagina ce fel ne-am simți dacă întreg globul ar respira în același ritm sau dacă am sta cu toții tăcuți, conștienți unii de alții. Ar dispărea instant noțiunea trecut și viitor și ar rămîne prezentul etern. Ar dispărea obstacolele, am conștientiza nevoile noastre inerente și adevărate și am realiza că ne împiedicăm de obstacole mărunte și nesemnificative, toate parte din cotidian. Spiritul uman, nevoia de frumos, aspirațiile înalte întotdeauna vor câștiga împotriva dificultăților vieții. Avem un scut impenetrabil la vicisitudinile inevitabile – sunt convins de asta.

2 comentarii

Din categoria Razvan

Plimbare

Am sa va povestesc despre un oras.

As putea spune ca il cunosc, pentru ca stiu unde se afla magazinele, librariile, scolile, cinematograful. De perindat prin el nu am facut-o, pentru ca nu am fost niciodata genul. Am fost acolo unde m-au dus drumurile.

Astazi, prin locurile familiare prin care trec, imi dau seama ca am atasat involuntar cate o amintire de cate o bucatica din oras : o cladire, un copac, o strada, o curte, o biserica, o alee uitata de timp, un gard care a ramas dintotdeauna cu aceeasi vopsea stearsa pe el… In trecere fiind mi se afiseaza in fata ochilor un episod scurt din viata mea, episod a carui poveste include, undeva in spatele „scenei”, ascunsa, o piesa ramasa in aceeasi stare pana acum din oras. E o parte din viata mea fara ca eu sa cer asta dar functioneaza ca o carte care isi deschide paginile la capitolul corect atunci cand eu ma uit in trecere peste cuprins, atingand cu privirea un colt al sau.

In acest oras am copilarit. Imi pot revedea copilaria trecand prin el de la nord la sud, est la vest. Felul in care functioneaza memoria este ca asociaza unui eveniment un cumul de informatii venite de la toti senzorii, impreuna cu informatii abstracte – fara „substanta” – stocate de noi. De aceea e mai usor sa ne amintim ceva daca are asociat un miros, o miscare, o imagine, senzatii tactile sau orice altceva la care putem ajunge prin senzorii nostri. Si iarasi de aceea amintirea sare puternic in prim-plan atunci cand o bucatica infima din intregul episod (o nunata, o aroma, un iz etc.) e reintalnita de noi. Mi se pare fabulos ca pot retrai momente din viata mea intr-o clipita impreuna cu tot ce am simtit atunci, mai ales momente crezute uitate. Daca as incerca acum sa-mi aduc aminte episoade din viata mea cred ca as reusi sa revad doar 5% din ele.

Impasibil, orasul ramane la fel (doar daca nu e Dubai), iar noi ne schimbam ireversibil. Acorda-ti placerea de a retrai copilaria vizitand orasul natal. Fa o plimbare intr-o zi cu soare prin locurile cunoscute. Gandul te va purta singur prin trecutul tau. Poate asa iti oferi momente de bucurie, poate asa reusesti sa constientizezi unde te afli acum. Poate asa vei hotari ca vrei sa investesti in viitorul orasului, pentru ca gradina zoologica de la marginea orasului vrei sa o transformi intr-una deosebita, drept recunostinta.

3 comentarii

Din categoria Razvan

Poker vs. BvB

Am avut o scurtă discuţie cu doi reprezentanţi ai Bursei de Valori Bucureşti. Nu sunt un investitor însă mă interesează cu siguranţă şi am avut astfel prilejul să aflu orice informaţie am dorit de la ei. Folosind abordarea standard, mi-au explicat iniţial cum majoritatea populaţiei nu are idee despre ce înseamnă bursa de valori şi ştie doar că se tranzacţionează „chestii” în cel mai bun caz. Au abordat problema riscului mediu implicat şi siguranţei relativ mari care vine din prisma faptului că se cunosc toţi parametrii, nu există necunoscute şi teoretic se poate prevedea orice fluctuaţie. Apreciind gradul mare de simplificare din explicaţia domnului şi sesizând intenţia sa de a atrage investitori cât mai mulţi printr-o prezentare idealizată, nu am putut să nu observ legătura dintre problemele care se pun la bursă şi jocul de poker. Nu degeaba se zice că „joci la bursă” şi nu degeaba sunt riscuri şi probabilităţi implicate. Mecanismele diferite prin care funcţionează cele două jocuri ascund în esenţă o abordare asemănătoare.

Asemănător prezentării domnului de sus, pot spune şi eu că jocul de poker este neînţeles de foarte multă lume care îl categoriseşte ca joc de noroc. Investiţia la bursă are asociată de asemeni un nivel de risc, în funcţie de cât de bine te-ai orientat, dar investitorii buni te învaţă să încerci întotdeauna să minimizezi riscurile. O investiţie extrem de riscantă nu se merită pentru că atunci tot ce faci este să joci la noroc. În jocul de poker intervine deasemenea noţiunea de investiţie asociată cu grad de risc atunci când pui bani în pot pentru cărţile care le ai în mână. Nu poţi ştii ce cărţi au în mână adversarii însă jucătorii buni de poker te învaţă să citeşti adversarul după istoria mâinilor jucate de el. Există un grad de necunoscut însă o observare atentă a jucătorilor şi acţiunilor din jurul tău te pot ajuta mult în decizia ta. Urmărirea indicilor pieţei bursiere, orientarea eficace şi urmărirea atentă a acţiunilor ce au loc la bursă te ajută mult în luarea unei decizii de investiţie.

Asemănarea fundamentală însă între aceste două jocuri este noţiunea de investiţie pe termen lung. Chiar şi mulţi din cei care joacă poker nu înţeleg şi nu aplică acest lucru. Orice sesiune de joc e un mic pas spre obiectivul final, îndepărtat. Pierderile sunt inevitabile dar trebuie să ai un suport financiar cu care să le acoperi. Jocul e statistic, de aceea trebuie jucate doar mâinile cu probabilitate mare de câştig. Cea mai importantă idee din poker se poate exemplifica aşa: dacă în 2 din 5 cazuri vei pierde cu mâna pe care o ai iar în celelalte 3 vei câştiga atunci e întotdeauna profitabil să joci această mână, chiar dacă vei pierde de 10 ori la rând jucând-o, sau chiar de 20 de ori, pentru că statistic mâna e profitabilă, iar pe termen lung, dacă joci mâna de 100 000 de ori, atunci când tragi linie vei ieşi în profit pentru că asta dictează probabilitatea de câştig a mâinii. Investiţia pe termen lung este scopul oricărui jucător la bursă pentru că investind o sumă mică de bani fără acoperire atunci tot ceea ce face este să joace la noroc.

Domnului de la BvB nu am apucat să-i povestesc în detaliu despre aceste asemănări deşi discuţia pornise pe acest făgaş la un moment dat, însă sunt convins că le-ar fi sesizat şi el. Vă doresc curaj în abordarea jocurilor şi spor la bani, fie ca vin de la poker sau din investiţii la bursă. 🙂

13 comentarii

Din categoria Razvan

World Wide Wasteoftime

Pentru utilizatorul obişnuit, nivelul perceput de utilitate al reţelei numite Internet e exagerat. În afară de profesioniştii IT, pentru care este o resursă indispensabilă (e creat de ei, prin urmare e normal ca informaţiile cele mai multe să aparţină acestui domeniu), pentru surfer-ul normal, 80% din timpul petrecut pe internet e pierdere de timp. Utilitatea Internetului e evidentă în nişte cazuri extrem de simple, mai mult teoretice şi mai mult aplicabile instituţiilor, firmelor, organizaţiilor, oamenilor care au cu adevărat nevoie de un schimb rapid de informaţii. Aceste cazuri se rezumă la: comunicarea prin intermediul mesajelor e-mail, furnizarea de informaţii şi prestarea serviciilor (vânzare-cumpărare, legături cu servicii bancare, de ştiri sau altele asemănătoare).

Discuţia, după cum am reliefat la început, se referă la utilizatorul obişnuit, adică tipul cel mai comun. Problema pe care am sesizat-o este că au apărut atât de multe tentaţii, atât de multe forme de divertisment şi informaţii cu carul care în final nu prea au utilitate, încât dacă s-ar putea limita accesul fiecărei persoane care nu are cu adevărat nevoie de Internet la 30 de minute pe zi, cred ca i-am face un mare bine. În primul rând l-am îndepărta de la activităţi inutile şi s-ar putea concentra pe lucruri cu adevărat importante. În al doilea rând, am elimina poluarea acestei reţele virtuale cu informaţii false, am reduce considerabil zgomotul ideologic(inclusiv al nostru) ce se găseşte la ora actuală pe net, adică am păstra Internetul pentru scopurile la care se pretează cu adevărat.

Nici nu-mi pot imagina câţi bani au fost antrenaţi inutil, pentru că accesul la internet pentru omul obişnuit aduce nevoia de a-şi achiziţiona un calculator, investiţie care se repetă la câţiva ani sau chiar mai rapid pentru unii, din cauză că schimbul de filme, jocuri etc presupune putere de calcul. Nu mai vorbesc de resursele „invizibile”, de infrastructură necesare extinderii reţelei de Internet tot mai mult, aşa cum se întâmplă acum. Dacă am limita utilizarea Internetului doar la email, pagini de informare despre activitatea unei firme şi pagini de servicii (după cum am spus mai sus), resurse precum energia electrică (şi de aici altele mai importante Terrei) ar fi economisite. Până la urmă totuşi, nu poţi afirma că divertismentul e inutil, chiar dacă e domeniul primar care antrenează întreaga industrie tehnologică.

Cu toate acestea, utilitatea Internetului este în realitate aproape de zero pentru un utilizator obişnuit. În afară de un mod de a accesa linkurile de la şcoală pentru a descărca o serie de cursuri de la facultate, de a citi o ştire sau de a trimite un email, nu ştiu dacă mai rămâne ceva cu adevărat important pentru the average Joe. Aş mai putea adăuga că wikipedia e un adevărat life-saver. A fost o idee genială şi încă mulţi (inclusiv eu) nu pot înţelege cum de funcţionează (nu într-un sens tehnic, ci ideologic). În rest, divertisment en-gros şi nimic altceva. Majoritatea se conectează la Internet acum pentru email, messenger şi transfer de fişiere. Apoi descoperă şi jocurile online, hi5, myspace, youtube, last.fm etc. Dacă nu ar fi fost aceste aplicaţii de divertisment (care au existat şi la începuturi dar sub alte forme, primitive evident) nu ştiu în ce ar consta popularitatea Internetului.

Până la urmă e un nou mod de socializare, dar sincer îl prefer pe cel vechi, face-to-face. Dialogul e minunat, de ce să nu ne folosim această abilitate nemaipomenită de a scoate sunete articulate a speciei umane şi în schimb să ne pironim cu fundul în scaune, cu ochii în monitor şi cu degetele înfipte în tastatură ? Sigur nu vreau acum să vorbesc de sedentarismul adus de folosirea tehnolgiei. Cu toţii suntem conştienţi de acest fapt.

Cred că această „invenţie” minunată nu a reuşit să devină populară decât ca o platformă de divertisment. Ceea ce nu e un lucru rău în esenţă, dar după cum observă mulţi care au fost acolo când s-a născut, şi-a depăşit cu mult intenţiile originale.

Scrie un comentariu

Din categoria Razvan

Inca putin despre religie

Precizez inainte de a incepe articolul ca sunt crestin ortodox si in mare parte sunt fericit cu acest statut. Intrebarile care urmeaza sunt, cred, tipice oricarui om.

Vorbeam cu un amic, aspirant la pozitia/titlul de preot si imi spunea ca cel mai mare pacat pe care il poti face este sa-ti schimbi religia, sa renunti la credinta actuala si sa te indrepti catre alta.

Intrebarea care imi vine in minte este evidenta: De ce sunt fortat sa cred in anumite lucruri si sa ader la o religie pe care parintii si imprejurarile sociale mi le impun la nastere, de ce sunt botezat in acea religie cand eu nu am niciun drept la alegere si de ce atunci cand devin constient de lucrurile care ma fac pe mine fericit si in care cred sunt fortat sa raman la alegerea facuta de altii pentru ca altfel as face cel mai mare pacat ? Unii ar putea spune ca, stai putin, faci cel mai mare pacat in ceea ce priveste religia pe care o parasesti, dar in schimb faci cel mai bun lucru posibil cat priveste religia nou imbratisata. Totusi, avand in vedere ca tot ce e dupa viata pamanteasca e atat de neclar, ramai cu constiinta afectata de faptul ca ai facut cel mai mare pacat.

Prima impresie e iarasi, evidenta: Obiectivul suprem al religiei este sa se extinda, sa acapareze cat mai multi credinciosi, sa devina religia unica din lume. Cum sa faci mai bine acest lucru daca nu prin fortarea aderararii la credinta atunci cand omul nu are cum sa faca alegerea, si apoi impunerea legii supreme: daca pleci, ai pacatuit in modul cel mai grav. Inainte (evul mediu) mai era si alta cale de extindere: cruciadele. Acum insa, nu se mai poate pune problema asa.

Nu e o intrebare de al carui raspuns depinde apartenenta mea la religia curenta sau nu. Sunt fericit cu religia pe care o am si cred ca asta e cel mai important lucru pe care religia il poate face: sa te faca fericit, dar daca tot suntem in preajma acestor sarbatori care ne apropie de Dumnezeu atunci cred ca e normal ca aceste intrebari sa-si faca loc catre suprafata si sa-si gaseasca exprimare intr-un articol pe acest blog.

Razvan

Un comentariu

Din categoria Razvan

Situaţia editurilor din România

Piaţa românească de carte este una slabă. Extrem de slabă după câte se pare. Suntem cam la 10% din piaţa Poloniei, una dintre cele mai slabe din zonă, după cum îmi spunea un prieten după o discuţie avută pe această temă. Editurile autohtone au fost cumpărate de marile edituri de afară (Penguin, Prentice-Hall etc.) iar planurile editoriale de acolo vin. Am rămas fără iniţiativă în esenţă.

Nu e de mirare că în afară de reeditările lui Dostoievski, cărţile lui Stephen King, Gabriel Garcia Marquez, Coelho, Dan Brown şi alţi autori proaspeţi şi de succes (de exemplu Pamuk) nu prea găseşti multe. Realitatea tristă e că Hollywood şi premiile Nobel dictează apariţiile de carte de la noi. Bine cel puţin că nu suntem mari consumatori de filme indiene. Cine ştie cu ce ne trezeam în peisajul literar…

Succesul cinematografic al Stăpânului Inelelor a dictat apariţia în sfârşit şi a unei traduceri în limba română a excelentei trilogii, lucru care s-a întâmplat şi cu Cronicile din Narnia, iar aceleaşi măsuri s-au luat şi în urma lui Capote, film despre autorul omonim care în 2005 a luat Oscar pentru prestaţia de zile mari a lui Philip Seymour Hoffman. De fapt, anul următor, 2006 a văzut apariţia unui alt film despre Capote, Infamous, cel puţin la fel de bun. Au apărut la Polirom două cărţi, iar altele la editura Vremea, care a tradus şi In Cold Blood dar i-a pus o copertă atât de oribilă încât refuz să o citesc până când nu apare la o altă editură sau îi schimbă înfăţişarea. De fapt, editurile nu riscă. Nu aduc pe piaţă autori „învechiţi”, nu completează colecţiile dacă nu au succes şi de obicei publică doar câteva scrieri din bibliografia unui autor, lăsându-ţi apetitul nepotolit. Anticariatul pare mai de succes la noi.

Unde sunt cărţile lui William Golding ? Personal, după ce am citit una dintre cele mai citite cărţi din lume, Împăratul Muştelor a lui Golding, am căutat febril alte traduceri ale aceluiaşi autor. O singură carte mai e publicată, la Humanitas. Golding a scris o carte excelentă, Moştenitorii – despre încercările prin care trece un trib primitiv atunci când este cucerit de altul mai puternic, asemănător cu filmul Apocalypto al lui Mel Gibson, sau recentul 10,000 BC – care aparent a fost publicată înainte de ’89 dar editurile actuale nu fac niciun efort pentru o republicare.

La fel s-a întâmplat şi cu Lord of the Rings însă. Au aruncat pe piaţă şi celelalte scrieri ale lui Tolkien, dar universul fantasy nu se opreşte la el. Devoratorii de poveşti din universul adunat sub denumirea de AD&D (Advanced Dungeons and Dragons) au rămas iarăşi păcăliţi întrucât nicio editură nu se gândeşte să publice vreo carte din cele peste 300 publicate în acest domeniu. Acum ceva timp am scris o scrisoare către editura RAO, în care am încercat într-un  mod naiv poate să-i conving să publice trilogia Icewind Dale a lui R.A. Salvatore. Nici măcar nu am primit răspuns.

Domeniul Science Fiction e plin de lacune asemănătoare. Din nou, trecutul pare să fie mai glorios pentru editurile din România, cel puţin în ceea ce-l priveşte pe William Gibson. Pentru cei care nu-l cunosc el este autorul care a inventat termenii cyberpunk şi cyberspace, a prevăzut apariţia Internetului şi a pus bazele ideilor care au apărut ulterior în extra-mediatizata trilogie Matrix. Probabil că legătura nu a fost directă şi editurile nu au putut specula oportunitatea, sau poate că în 1999 altele erau priorităţile. Deşi au fost publicate 3 cărţi ale acestui autor inovator, seriile au rămas necontinuate, fiind publicate două cărţi din prima trilogie şi doar una din a doua. Adica un ghiveci din care cititorul nu rămâne decât cu buza umflată. Despre ce a scris Gibson si de unde s-a inspirat Matrix e poate subiectul unui alt articol, dar rămâne încă un autor de marcă care nu este reprezentat la noi prin traduceri.

Nu ştiu când sau dacă se va rezolva problema, dar până atunci vă recomand editura Polirom care pare să aibă o selecţie mai largă de autori buni şi o serie de traducători de prim rang.

Răzvan

Scrie un comentariu

Din categoria Razvan

O recomandare

Science fiction, acest copil nedorit al literaturii universale, mi-a demonstrat din nou că aparenţele înşeală – mărturie stă o carte de o profunzime deosebită care deşi e construită pe un fundal science-fiction abordează teme cu puternice implicaţii morale. De fapt, ceea ce puţini reuşesc să înţeleagă, este că reprezentantele acestui gen nu sunt cărţi de aventuri în spaţiu, cum mulţi s-ar putea lăsa păcăliţi să creadă, ci care pun întrebări dintre cele mai profunde dar care îşi găsesc exprimarea cea mai naturală în spaţii şi cadre imaginare.

Bradbury, RayFahrenheit 451

Într-un stil autentic de distopie, decorul în faţa căruia se desfăşoară acţiunea este format dintr-o omenire care a trecut prin două războaie atomice după 1990 (cartea a fost prima dată publicată în 1953) şi care suferă un proces de auto-cenzurare, de eliminare a oricăror forme de manifestare artistică prin care se doreşte suprimarea oricăror sentimente şi gânduri. Conştiinţa generală este că sentimentele creează diferenţe de opinie, sunt o sursă pentru cugetare, nasc idei, creează divergenţe. Toate acestea se doresc a fi suprimate astfel încât omenirea să trăiască într-un soi de hibernare totală, unde războaiele nu mai au cum să apară, toţi oamenii sunt egali, nu au pretenţii şi nu provoacă probleme. În esenţă, omenirea suferă un regres, cărţile dispar, picturile şi tot ceea ce provoacă orice fel de trăire emoţională sunt înlăturate, blocate, cenzurate.

Trebuie să fim cu toţii la fel. Nu se naşte fiecare liber şi egal aşa cum spune Constituţia, ci devenim cu toţii egali. Fiecare om caută să fie după chipul şi asemănarea tuturor celorlalţi; abia atunci toţi sunt fericiţi, pentru că nici un munte nu-i mai înspăimantă şi nu le dă sentimentul propriei micimi. Aşa! O carte e o puşcă încărcată în casa vecină: pune-o pe foc, smulge armei focosul, zdrobeşte cugetul omului! Cine ştie ce poate să pună la cale un om cult ?!

Ai înţeles acum de ce sunt privite cărţile cu ură şi cu teamă ? Ele dezvăluie porii de pe faţa vieţii. Oamenii comozi vor să vadă doar figuri de ceară, fără pori, fără păr, fără expresie.

Ce se întamplă cu omul curăţat de orice influenţă artistică, ce se întamplă dacă uneltele de creaţie îi sunt luate din mână şi el rămâne izolat într-o societate inflexibila, rigidă ? Umanitatea întreagă stă în puterea noastră de a asimila şi transmite sentimente. Oare nu cumva tehnologizarea şi ritmul rapid care caracterizează timpurile în care trăim ne îndreaptă cu paşi repezi spre o astfel de lume ?

Pompierii de altă dată au devenit acum un mecanism care anihilează eficient orice încercare de „fraudă”. Carţile sunt arse pe loc, iar oamenii sunt cu ochii în patru să reclame orice vecin care ar putea avea astfel de practici diavoleşti. Omul este golit de spirit, e un corp care traieşte fără scop, bucuriile vieţii nu mai există, iar opinia publică e complet suprimată. Singurele momente de divertisment sunt televizoarele prin intermediul cărora emisiuni monotone sunt transmise şi retransmise.

Guy Montag, protagonistul romanului, redescoperă uşor uşor umanitatea pierdută. Prin intermediul lui, cititorul descoperă acele mici plăceri ale vieţii care parcă şi nouă ne scapă din ce în ce mai mult. Grupuri izolate de ultimi apărători ai umanitaţii îşi dedică viaţa învăţării cărţilor pe de rost, pentru ca aceste valori să nu fie niciodată uitate, pierdute.

Cartea este un omagiu pe măsura adus tuturor cărţilor. În acelaşi timp, pentru cititorul educat, este un maraton destul de bine trasat de autor prin citate din cărţi şi referinţe către acestea care de-alungul timpului s-au dovedit a fi de căpătâi. O recomand tuturor celor care nu pot sta mult fără o carte în mână. 🙂

Răzvan

14 comentarii

Din categoria Razvan