Arhive pe etichete: carti

Morcovi si plantatii

 

De ceva vreme am inceput sa observ oamenii din jurul meu, si de ceva vreme am constatat o schimbare legata de oamenii cu care conversez. Nu e problema, genul la care ma refer au existat inca din prescolara parca, insa avand in vedere varsta, erau mai putini. Reprezentau parca fobia de pigmei in lumea reala, care, hai sa recunoastem, cat de des se intampla chiar sa ai parte de ea? Insa cu vremea am inceput sa ma simt ca un Guliver in tara Liliputanilor, deci dubla frica si de doua ori mai mult spranceana stanga sus ridicata in forma de dezaprob.

In alta ordine de idei, cand suntem mici avem o fobie de adulti si de toate problemele lor mult prea plictisitoare si in mintea noastra absolut nenecesare. Categoria de oameni la care ma refer eu, asociata cu cele doua idei de pana acum sunt practic oamenii super inalti care se indeasa singuri intr-o botina.

 Nu stiu cat de clara am fost dar, da, sunt oamenii care la varsta de 20-21 se poarta de parca ar avea 40.

Mereu am avut o oaresce neintelegere fata de oameni de genul ala; poate pentru ca sunt imatura, poate pentru ca sunt inconstienta si neserioasa, sau poate pentru ca am senzatia ca toate isi au un timp si o varsta. Nu vad de ce un om care abia isi incepe viata isi acorda atata importanta de sine incat iti da senzatia ca maine sta sa redescopere Uraniul, de ce un om care are posibilitatea sa vorbeasca despre orice in lumea asta se limiteaza la a discuta chestii incredibil de anoste si reia aceleasi discutii despre proiecte, scoala, profesori si probleme. Pur si simplu nu vad si punct.

Iar sursa raului care o consider in asta, stupul oamenilor de genul asta o constituie, dupa parerea mea umila, organizatiile studentesti. Student fiind, nou in oras si toate cele, o chestie de genul asta iti pare mana cereasca pentru ca apuci sa cunosti oameni noi fara a parea prea disperat, si toti merg acolo initial cu o oarecare blazare in privire pentru a nu fi depistati. Ceea ce urasc eu la astfel de chestii este faptul ca incearca sa iti anihileze personalitatea si sa te faca intr-un mic robot cu replici standard si mottouri atat de penibile incat daca ai fi la un liceu American ai avea nevoie de echipament de scufundari la cat ai sta cu capul in WC.

Regret sa spun, dar niciodata nu am putut cunoaste genul asta de spirit de echipa. Prefer o intalnire in oras la un joc de darts si bere (Guiness) decat o adunatura de oameni postati intr-o clasa prafuita, discutand idei care sunt la fel de importante pentru omenire cum e betisorul de ureche cand tu, de fapt, vrei sa te speli pe spate.

Nu zic ca nu ai ocazia sa cunosti si oameni interesanti sau de treaba, iar daca iti place sa iei totul in serios, cu siguranta iti poti gasi sufletele pereche; daca esti altfel nu si vei fi la randul tau criticat ca nu te implici. Insa e cam greu sa te implici in ceva ce nu crezi si ti se pare de suprafata. Vei fi criticat si daca ai senzatia ca e doar de suprafata.

Si poate nu e vina noastra ca devenim asa, poate intr-adevar de vina e ceea ce ne inconjoara. Sunt oamenii pe care ii vedem atat de seriosi, de pregatiti si impotriva carora simtim nevoia sa concuram, sunt parintii care ne tot imping de la spate pentru a avea motive de lauda mai tarziu dar vina nu trebuie indreptata numai in stanga sau in dreapta caci e si a noastra. Din toate cu moderatie iar seriozitatea nu ar trebui sa faca exceptie, ba chiar cred ca ar trebui sa fie un principiu mai mediatizat decat scalpul lui Basescu- care aparent va mai plana pentru inca cinci ani.

                                             „Si in a 8-a zi, Omul a creat morcovul…”

Stiu cat de cat partea cu Geneza, dar daca Dumnezeu a creat in sapte zile lumea, omului i-a luat cu siguranta doar o zi ca sa inceapa sa isi faca probleme. E partea pe care au uitat sa o includa.

Raman la ideea mea totusi ca nu vad de ce si din nou, poate neseriozitatea mea prevaleaza in gandire precum si lipsa de griji fata de chestii cu adevarat importante. Dar la varsta asta mi se pare ca doua sunt grijile valide care ar trebui sa ti le faci: scoala si banii de buzunar, si chiar si alea cu moderatie pentru ca sa mori din cauza stresului mi se pare cea mai mare risipa de viata facuta vreodata. Orice altceva este o pierdere de vreme si o complicatie care chiar nu isi are rostul in contextul in care trebuie sa te distrezi si sa te relaxezi.

Tin minte ca in primvara asta eram intr-o zi la sala de lectura si pe langa cele de citit pentru scoala aveam si o carte de J.R.R. Tolkien care de vreo 30 de minute ma tinea mai ocupata decat trebuia sa ma tina Dreptul Civil. Moment in care un coleg a venit sa ma intrebe ce citesc. Raspunsul meu a fost urmat de un ras ironic si de o replica tipica:”Tu mai ai timp sa citesti si altceva?”. Da, multumesc, intotdeauna am timp sa fac si ceva placut. Si asa ar trebui sa aiba toata lumea.

Problema nu este alcatuita din oameni care invata sau muncesc ci din oameni care, afectati de munca fie ea intelectuala fie fizica se lasa trasi intr-un spatiu in care nu isi dau seama ca se afla. Isi fac nu numai lor rau prin faptul ca uita sa se distreze, sa mai faca si altceva si fac rau celor din jur prin faptul ca ajung sa devina anosti si putin falsi.

Vad prea multi oameni seriosi, prea multi oameni stresati, prea multi oameni care isi circumscriu subiecte de discutii standard si safe, oameni care efectiv uita sa se bucure de lucruri ce reprezinta clisee gen „fiecare zi” si care- no offence- risca sa reprezinte in curand plantatii pentru morcovi. Poate ar trebui cu totii sa incepem sa ne mai bucuram, sa mai radem si sa mai iesim; sa nu mai stam cu nasul in probleme si sa devenim ceea ce ar trebui sa fim… oameni!

Andreea

Un comentariu

Din categoria Andreea, Autori

Bookfest + Bikewalk

Ieri la 12 fix m-am prezentat la standul editurii Humanitas, in cadrul Bookfest-ului, unde Iulian Comanescu urma sa isi lanseze cartea „Cum sa devii un Nimeni”. Fiindca am fost perseverenta, sambata noaptea am castigat un exemplar al cartii in cadrul concursului @tweetika organizat de Adi Ciubotaru. Asa ca duminica am fost sa-mi ridic premiul.  Iata aici si cateva poze de la sesiunea de autografe, pentru care trebuie sa-i multumim lui Chinezu. Uimirea mea cea mai mare a fost cand Iulian Comanescu m-a intrebat: „Tu esti Minxieee?” ( Da-mparate… )

Elena Cîrîc si Iulian Comanescu

A urmat o limonada ( foarte proasta, de altfel, desi parea dupa reteta magica a lui Costin) cu autorul cartii, cu Adi Ciubotaru, cu Diana si altii.

Dupa care a urmat o sesiune de plimbari prin pavilioanele 14,15,16,17 din Romexpo, timp de inca vreo 3 ore cred. In care am achizitionat „Omul generos”(Tor Norretranders si „Viata mea in publicitate & publicitate stiintifica”(Claude Hopkins) de la ed Publica ( preferata mea 😀 ), „Prima dimineata de dupa” (Jean- Claude Kaufman) – Ed Humanitas, o carte de „Ghicitori” de la ed. Arc si 2 carti cu povesti pentru nepotelul meu, care face 4 anisori pe 19 iulie. 

Am plecat in graba pe la 16.30 de la targ, fiindca mi-am adus aminte ca la 17.45 trebuia sa fiu in fata la Cicloteque, ca sa particip la Bikewalk 4

Am reusit sa ajung la timp, am intalnit cateva persoane cunoscute: Adrian Soare, Ramona, Zumzet, Adi Ciubotaru, Sorin, Roxana Radu, Ariel ( omul din spatele evenimentului! ), care imi pastrasera si mie loc la imensa coada ce se formase ( 😛 ). Si-apoi am stat, si-am stat… Din cauza unei biciclete complet devastate, inchirirea bicicletelor mergea foarte greu. Asa ca 70 % dintre ciclisti, care aveau propriile biciclete, au pornit voiosi spre parcul Izvor.  Cand in sfarsit am reusit si eu sa inchiriez o bicicleta, am observat cu stupoare ca toti ceilalti plecasera, chiar si Adi Ciubotaru ( acelasi de mai sus), care spusese ca ne asteapta si pe mine si Diana. Ei bine, au uitat de noi, cica. 

Asa ca mega bikewalk-ul nostru s-a transformat intr-o tura de Bucuresti de 2 ore jumate pe o bicicleta antica, fara frana de mana, inchiriata de la Cicloteque pe 3 ore. Sincer, cred ca a fost mai ok plimbarea noastra, in formatie de 4 ( eu, Diana si o familie de greci care locuiesc in Bucuresti, cu care am schimbat si eu 2 vorbe in greaca, yey! ), chiar daca am ratat toata distractia. Fiindca Buddha si Claudia,cu care ne-am intalnit in fata la Cercul Militar National, se plangeau de haosul general. 

In fine, in cele din urma, ne-am regasit cu totii ( eu am ratat poza de grup; puteti sa ma adaugati in photoshop ), am mers pana in Cismigiu ca sa ne hotaram sa mergem la o terasa din centrul vechi si am baut o alta limonada. Mult mai buna. Bobby si Adi au fost stand-up comediants pentru restul grupului, iar GeoAtreides a facut poze.

Sfarsitul povestii de duminica.

 

Trivia: Adi apare de 3 ori mentionat in postul acesta, desi a uitat de mine ieri. Ntz, ntz, ntz 😛

6 comentarii

Din categoria Autori, Ela