Arhive pe etichete: fericire

Oameni fericiti vs oameni nu-chiar-atat-de-fericiti

Un filosof a declarat candva ca toti oamenii se nasc egali, ca diferentele potentiale care apar se fac resimtite odata cu nivelul de cunostinte dobandit, caracterul moral pe care fiecare si-l dezvolta si asa mai departe. Nu prea stiu de nivelul de cunostinte, dar intr-adevar cu totii ne nastem egali, cel putin cand vine vorba despre relatii. Cu totii suntem o apa si un pamant in domeniul acesta pana in momentul in care pasim pe taramul Pubertatii, inaintam prin Adolescenta si in final ne oprim in Tara Adultilor. Da, pubertate reprezinta inceputul- binecuvantati fie hormonii nostri, cosurile malefice si matreata care, in viata celui care se bucura de prezenta ei, face ca fiecare zi sa se asemene cu Craciunul.Ajunsi aici, cand ne place de cineva, ne manifestam sentimentele altfel decat sa ii impingem in noroi sau sa ne luam la bataie cu ei si astfel, ajunsi in adolescenta incepem sa avem relatii si odata cu acestea apar si diviziunile dintre oameni fericiti si oameni nu-chiar-atat-de-fericiti.

In contextul in care te simti masochist, singurul lucru care trebuie sa il faci faci este sa te asiguri ca ai un cerc de prieteni in care toti au pe cineva iar tu esti singura persoana care nu a cunoscut “fericirea pe care ti-o aduce o relatie”. Acesta este inceputul sfarsitului. Minunate sunt momentele in care toata lumea incepe sa vorbeasca despre relatiile lor, iar tu stai si te uiti la fiecare in parte fara sa zici nimic, pentru ca in fond…nu prea ai ce sa zici. Eh, poti fi destul de sigur ca in acel moment poti sa incepi sa privesti pe pereti, sa iti comanzi o cafea, chiar sa jefuiesti o banca, pentru ca oricum…nimeni nu o sa te observe pentru urmatoarele 3 ore. Dar, hei, nu poti sa invinuiesti pe nimeni pentru ca, in fond, subiectul nu a fost deschis decat de vreo 20000 de ori pana acuma. Asa ca tot ce poti sa faci este sa dai din cap intelegator la prietena care iti vorbeste despre cat de mult a suparat-o prietenul ei pentru ca s-a dus sambata la fotbal cu prietenii lui in loc sa stea cu ea. Evident, trebuie sa ii dai dreptate si sa o asiguri ca nu este exagerata, pentru ca atat timp cat printre prietenii lui de fotbal se numara Angelina Jolie, Jenna Jameson si Charlize Theron, grijile sunt perfect fondate. Plus de asta, se subintelege desigur, ca orice om are obligatia sa renunte la toata viata sa si sa te tranforme pe tine in centrul universului lui. Daca te opui, inseamna ca pur si simplu nu intelegi situatia!

Astea toate ar fi in regula daca la un moment dat nu ar aparea intrebarea cea mai jenanta si torturanta din lume. Cand esti printre rude de varste matusalemice care incearca sa afle daca este sau nu cineva si pe langa tine, te simti oarecum jenat. Insa intr-un cerc in care pe unii ajungi sa ii consideri-poate nu prieteni, dar amici da, totul devine parca penibil si ajungi sa te simti de parca Degetica ar fi Michael Jordan pe langa tine. Aceasta insa isi cunoaste propriul prolog: mai intai o persoana se uita la tine pe furis, apoi inca una, astfel ca ajungi sa fi tintuit intr-un mic colt pentru un timp care ti se pare apasator de jenant. Iar apoi se aude o voce: “Dar tu…nu ai pe nimeni?” si este momentul in care pur si simplu te vizualizezi intrand in persoana respectiva cu un camion. Si, ca in mai toate situatiile vietii, ti se prezinta anumite optiuni: poti fie sa faci o gluma pe tema asta, fie sa zici sincer si pe loc “Nu, nu am pe nimeni”. Insa, in contextul in care daca glumesti in legatura cu intrebarea respectiva ai cam 80% sanse sa scapi basma curata, poti fi destul de sigur ca in momentul in care vei rosti acele cinci cuvinte vei primi drept cadou fie o vreo replica banal de incurajatoare, fie privirea milei.

Privirea milei este echivalentul cutiei milei in sensul ca oamenii se uita la tine cu niste ochi de parca ai avea o boala terminala… Oare ei stiu ceva ce tu nu stii? Nu neaparat, si nici nu indraznesc sa zic ca acea privire are ascunse anumite intentii rautacioase pentru ca sunt convinsa ca in majoritatea cazurilor nu este asa. Insa oricat de bune ar fi intentiile, oricat de cumsecade vorbele, tot te simti de parca ai merge pe strada intr-o zi ca oricare alta si de-odata cineva ti-a pus in mana 5 bani si a zis “Sa te ajute Dumnezeu!”.

Aceasta este diferenta care survine intre oamenii fericiti si oamenii nu-chiar-atat-de-fericiti. Nimeni nu este mai bun ca celalalt, insa oamenii care au cam totul tind sa ii faca pe restul sa simta destul de clar faptul ca ei nu au chiar totul prin gesturi total inofensive dar care se fac simtite. Este imposibil sa vorbesti cu o persoana careia ii merge bine in domeniul care la tine se duce pe apa sambetei pentru ca inevitabil, dintr-un exces de bunavointa persoana iti va arunca privirea care parca te face sa te simti si mai ciudat, si mai trist, si care in final nu te consoleaza cu nimic. Persoana aceea nu te va putea intelege, pentru ca in fond nu stie cum este sa fii in situatia in care tu te afli de o multime de vreme. Este ca si cum ai incerca sa vorbesti cu un clovn despre sensul vietii…

Poate totusi regula nu se aplica mereu, sunt convinsa ca sunt si exceptii dar nu cred ca exista vreo persoana care nu a experimentat privirea sau care nu a servit-o la un moment dat pe o tava de argint, uitand faptul ca oricand s-ar putea afla la capatul acelei priviri, iar daca inca nu ti s-a intamplat sa primesti minunata privire, nu-ti face griji, pentru ca o sa ti se intample in curand.

19 comentarii

Din categoria Andreea

Esti tot ceea ce ai putea sa fii?

– Ba Iuli, eu am un fel de senzatie in privinta oamenilor… stiu cam tot ce poate fiecare. Imi dau seama pur si simplu, dupa ce-i cunosc.

– Ii alcoolul ma Paul. Da` ia zii, la mine iti bate inima mai tare?

– Sincer sa fiu, la tine simt ca nu-ti exploatezi tot potentialul. ( urmeaza x laude )

Aceasta a fost o discutie cu tenta alcoolica, pe undeva pe la 4 dimineata, in care veneam din club, n-aveam somn si-am zis s-auda tot campusul ce discutii filozofice aveam noi.

Asadar… potentialul. Acea calitate pe care toti o avem; de cand ne nastem, inca dinainte poate, Ala Mare ( denumirea mea pentru ceea ce inseamna divinitate ) zice: „hai sa-i dam micutului astuia capacitatea de a fi creativ, de a fi placut de ceilalti, de a se descurca singur daaar … hai sa-i dam si una peste ceafa , sa-i fie frica de parerile celorlalti”. Este un exemplu pur teoretic. Ati prins ideea, sunt sigur. Deci fiecare detine din start anumite calitati. N-as putea spune de ce anume sunt determinate aceste calitati: gene, divinitate, mediul inconjurator din copilarie, ce mananca mama cand esti in uter, ce vreme era afara cand parintii se distrau concepandu-te pe tine, etc.

Oamenii isi lasa prea putin timp sa se gandeasca cu adevarat la ei. Sa-si spuna: „As putea sa traiesc alta viata. As putea fi altfel. As putea face toate lucrurile mai bine, mai repede, mai artistic, mai cu placere”. Singurele momente in care ne mai ingaduim acest lucru este cand suntem suparati, melancolici, intr-un inceput de depresie sau oricum, cand nu suntem prea multumiti de viata noastra. Atunci ne gandim: „Nu-mi place. Ce pot face sa schimb asta?”. Dar nici asta nu facem uneori.

Luptam cu morile de vant. Luptam cu valorile care ne-au fost impuse inca de mici copii: invata, fa aia, comporta-te asa, . Nu stam sa ne gandim: e bine ce fac? Asta vreau sa fac? Ma ajuta cu ceva ce fac? Orice actiune a noastra are in spate o motivatie, pe care o constientizam sau nu. Eu scriu acum pentru ca imi face placere sa va bat la cap cu ideile mele si am iluzia ca va fac sa ganditi si poate sa va fac viata un pic mai bogata. Voi cititi ca sa faceti misto de mine mai tarziu si sa aduceti critici. (acum am adoptat comportamentul emo).

De ce facem facultatea pe care o facem? Ne trebuie cate-o motivatie pentru fiecare lucru. Ca sa ne ducem la curs, ca sa nu lipsim de la laborator, s-o ascultam pe vaca aia care vorbeste incet si in sictir, ca sa invatam, ca sa ne trezim din pat in fiecare dimineata.

Unde vreau sa ajung? Este foarte usor sa devenim robotei. Sa ne alegem un drum si sa uitam sa ne uitam la copacii de pe marginea lui. Sa avem in fata un unic scop si celelalte lucruri din viata sa fie doar background. Si atunci ne gandim de ce nu suntem fericiti, de ce altii sunt mai buni/mai activi, au mai mult timp, etc.

Era o poveste pe care, din pacate, nu voi putea s-o reproduc cu exactitate. Se maturizeaza un fecior si-l trimite ta-su la cel mai mare intelept din lume, sa afle secretul fericirii. Acesta era departe, avea un palat mare, etc.

Dupa o calatorie foarte lunga, ajunge feciorul nostru la palatul inteleptului. Isi face curaj sa intre, vede puzderie de lume. Timid, circula printre grupuri si il zareste pe cel care seamana a fi inteleptul. Se duce la el cu strangere de inima… „Buna ziua, am batut atata drum pana la dumneavoastra, as dori sa-mi spuneti care este secretul fericirii”.

„Ah, imi pare rau, sunt cam ocupat acum, dupa cum vedeti… dar luati aceasta lingurita cu ulei, plimbati-va prin casa si reveniti. Aveti grija mare, nu scapati nici o picatura!”

Feciorasul nostru se entuziasmeaza, se plimba prin toata casa, dar se uita exclusiv la lingurita, sa nu care-cumva sa cada o picatura. Cu multa satisfactie, ajunge inapoi.

„Eh, ai fost prin casa? Mi-am vazut gradina cu fantana arteziana? Sau sculpturile originale? Sau tablourile de la Picasso? Sau biblioteca mea imensa?”

„Ah, nu, ca stiti … am avut grija de lingurita cu ulei, mi-ati spus sa nu cada nici o picatura…”

„Pai mai du-te odata si te rog sa-mi spui cum ti-au placut toate acestea. Ia si lingurita cu tine.”

De data asta, se duce tanarul nostru, observa gradina, fantana, biblioteca, picturile, sculpturile… o casa splendida. Era atat de entuziasmat si de fascinat de casa inteleptului. Se intoarce foarte voios…

„Sa inteleg ca ti-a placut casa?”

„Da, foarte frumoasa… as vrea si eu sa am asa ceva.”

„Dar ce s-a intamplat cu uleiul?”

Cand se uita… in lingurita nu mai avea nici o picatura de ulei.

„Vezi … acesta este secretul fericirii. Sa privesti toate minunatiile vietii si a lumii in timp ce ai grija de picaturile de ulei”.

Deci cum ne implinim? Trebuie intai sa ne dam seama ce afinitati, pasiuni si talente aveti. Cum va dati seama de aceasta? Experimentati, experimentati, experimentati. Incercati totul, gustati orice, mergeti oriunde, vorbiti cu oricine.

Dupa ce ne dam seama ce ne place, drumul este mult mai simplu. Daca ne place ceva, il facem cu mult mai multa usurinta. Acest lucru ne umple de energie, fericire si voiosie. Ne putem folosi creativitatea in toate domeniile vietii si atunci vom simti cum facem parte din ceva mai mare, cum poate toti ( sper ) ati simtim macar uneori. Faptul ca facem parte dintr-un tot mare si dintr-o entitate.

Pana una alta, viata e scurta. Nu uitati sa faceti cat mai mult din lucrurile care va fac placere, care va dezvolta si care va imbogateste existenta si va largesc orizonturile. Cum ar spune un coleg de-al meu, „important este sa ne simtim bine” si bineinteles, toti ne-am gandit la cum ne-am putea simti TOTI bine, baieti si fete.

Concluzia? Faceti ce puteti cat mai bine, ce va place si cum va place. Fiti un pic egoisti si acordati-va timp pentru dumneavoastra. Atentie cui acordati timpul, caci este cea mai valoroasa resursa pe care o aveti. Si credeti-ma pe cuvant, cu cat trece mai mult, cu atat mai repede fuge.

V-as recomanda si o carte foarte buna pe tema aceasta: Osho – Creativitatea. Este un pic bullshit pe ici pe colo, foarte putin, dar daca va pastrati mintea deschisa, veti descoperi ca este o resursa extraordinara.

Sper ca n-a fost prea lung, dar asta-i stilul meu… si acum astept rosiile sau aplauzele. 🙂

Carpe diem! O zi frumoasa va doresc.

Iulian

Un comentariu

Din categoria Iulian

Fericirea e ca raza de soare

“Progresam si uitam sa fim fericiti,
ingropam bucurii intr-o mare de biti.
Nu te mai poti ascunde, esti mult prea conectat
Nu mai poti sa fii singur, esti identificat
Nu mai poti sa refuzi, nu te lasa sa crezi
Te invata sa-ti cauti iubirea pe net
Viata este viteza!
Nu mai poti sa te opresti.
Te strivesc cei din urma daca incetinesti!
Cineva sa opreasca invazia de biti!
Cineva sa ne faca din nou fericiti…

Fericire-i cand iarba apare,
Fericirea e ca raza de soare
Intra in cort si iti mangaie fata
Aerul sarat
Fericire-i o sticla de vin,
Fericire e cerul senin,
Intr-o zi in care ai hotarat
Sa alergi pe camp…
Fericire-i cand puiul de om
Vrea in brate si moare de somn
Fericire-i cand frunzele cad
La un picnic in parc…
Fericire e cand iti-amintesti
Cat de fericit esti cand iubesti
Fericire e cand dormi tu la ea
Chiar pe canapea…
Fericire e cand tatal tau
Te invita la el in birou
Si deschide o sticla de bere
Prima bere din..viata ta!”
Fericire ( by Vama Veche )

Imi plac mult versurile acestea, pentru ca transmit ceva: ne reamintesc sa ne bucuram de lucrurile marunte si sa descoperim fericirea acolo unde ne asteptam mai putin sa o gasim: in metrou cand un copil ii cedeaza locul unui adult (din proprie initiativa!), de 8 martie cand ii oferi din toata inima un cadou mamei tale, la facultate cand profu’ te felicita pentru ideea ’geniala’ de proiect, la chioscul de ziare cand apuci ultimul exemplar din Colectia Enciclopedica de luna aceasta, in drumetie pe munte cand atingi varful cel mai inalt din masivul respectiv, in statia de ratb cand alergi dupa autobuz si chiar reusesti sa te urci, la Carrefour cand prinzi loc la o casa la care nu e o coada kilometrica, la concert la Vita de Vie cand reusesti sa dai palma cu Adi Despot, la cafeneaua X cand primesti un autograf de la nu stiu ce vedeta de top, etc. ( a se mentiona faptul ca etc. se foloseste atunci cand habar n-ai sa continui )

Se spune ca fericirea e o floare rara. Eu insa nu cred asta. Mi se pare pur si simplu ca nu toti oamenii au invatat sa o culeaga. Si in mod cert, nu exista o reteta a fericirii! Atunci, de ce se inghesuie omul sa afle ce reprezinta fericirea pentru aproapele sau? Pentru romani chestia asta e tipica, ca se aplica proverbul cu capra vecinului, dar oare si celelalte popoare fac la fel ?

Chiar daca Freud proclama la inceputul secolului trecut intangibilitatea fericirii, eu inclin sa cred ca fericirea exista in fiecare intr-o anumita masura si ca depinde doar de noi sa o interpretam in mod corect. Fericirea o primim in doze: unele de 250 ml, altele de 16 l . Tu ce cantitate cumperi astazi din hypermarket ?

Cu drag,

Ela

13 comentarii

Din categoria Ela