Arhive pe etichete: fun

Morcovi si plantatii

 

De ceva vreme am inceput sa observ oamenii din jurul meu, si de ceva vreme am constatat o schimbare legata de oamenii cu care conversez. Nu e problema, genul la care ma refer au existat inca din prescolara parca, insa avand in vedere varsta, erau mai putini. Reprezentau parca fobia de pigmei in lumea reala, care, hai sa recunoastem, cat de des se intampla chiar sa ai parte de ea? Insa cu vremea am inceput sa ma simt ca un Guliver in tara Liliputanilor, deci dubla frica si de doua ori mai mult spranceana stanga sus ridicata in forma de dezaprob.

In alta ordine de idei, cand suntem mici avem o fobie de adulti si de toate problemele lor mult prea plictisitoare si in mintea noastra absolut nenecesare. Categoria de oameni la care ma refer eu, asociata cu cele doua idei de pana acum sunt practic oamenii super inalti care se indeasa singuri intr-o botina.

 Nu stiu cat de clara am fost dar, da, sunt oamenii care la varsta de 20-21 se poarta de parca ar avea 40.

Mereu am avut o oaresce neintelegere fata de oameni de genul ala; poate pentru ca sunt imatura, poate pentru ca sunt inconstienta si neserioasa, sau poate pentru ca am senzatia ca toate isi au un timp si o varsta. Nu vad de ce un om care abia isi incepe viata isi acorda atata importanta de sine incat iti da senzatia ca maine sta sa redescopere Uraniul, de ce un om care are posibilitatea sa vorbeasca despre orice in lumea asta se limiteaza la a discuta chestii incredibil de anoste si reia aceleasi discutii despre proiecte, scoala, profesori si probleme. Pur si simplu nu vad si punct.

Iar sursa raului care o consider in asta, stupul oamenilor de genul asta o constituie, dupa parerea mea umila, organizatiile studentesti. Student fiind, nou in oras si toate cele, o chestie de genul asta iti pare mana cereasca pentru ca apuci sa cunosti oameni noi fara a parea prea disperat, si toti merg acolo initial cu o oarecare blazare in privire pentru a nu fi depistati. Ceea ce urasc eu la astfel de chestii este faptul ca incearca sa iti anihileze personalitatea si sa te faca intr-un mic robot cu replici standard si mottouri atat de penibile incat daca ai fi la un liceu American ai avea nevoie de echipament de scufundari la cat ai sta cu capul in WC.

Regret sa spun, dar niciodata nu am putut cunoaste genul asta de spirit de echipa. Prefer o intalnire in oras la un joc de darts si bere (Guiness) decat o adunatura de oameni postati intr-o clasa prafuita, discutand idei care sunt la fel de importante pentru omenire cum e betisorul de ureche cand tu, de fapt, vrei sa te speli pe spate.

Nu zic ca nu ai ocazia sa cunosti si oameni interesanti sau de treaba, iar daca iti place sa iei totul in serios, cu siguranta iti poti gasi sufletele pereche; daca esti altfel nu si vei fi la randul tau criticat ca nu te implici. Insa e cam greu sa te implici in ceva ce nu crezi si ti se pare de suprafata. Vei fi criticat si daca ai senzatia ca e doar de suprafata.

Si poate nu e vina noastra ca devenim asa, poate intr-adevar de vina e ceea ce ne inconjoara. Sunt oamenii pe care ii vedem atat de seriosi, de pregatiti si impotriva carora simtim nevoia sa concuram, sunt parintii care ne tot imping de la spate pentru a avea motive de lauda mai tarziu dar vina nu trebuie indreptata numai in stanga sau in dreapta caci e si a noastra. Din toate cu moderatie iar seriozitatea nu ar trebui sa faca exceptie, ba chiar cred ca ar trebui sa fie un principiu mai mediatizat decat scalpul lui Basescu- care aparent va mai plana pentru inca cinci ani.

                                             „Si in a 8-a zi, Omul a creat morcovul…”

Stiu cat de cat partea cu Geneza, dar daca Dumnezeu a creat in sapte zile lumea, omului i-a luat cu siguranta doar o zi ca sa inceapa sa isi faca probleme. E partea pe care au uitat sa o includa.

Raman la ideea mea totusi ca nu vad de ce si din nou, poate neseriozitatea mea prevaleaza in gandire precum si lipsa de griji fata de chestii cu adevarat importante. Dar la varsta asta mi se pare ca doua sunt grijile valide care ar trebui sa ti le faci: scoala si banii de buzunar, si chiar si alea cu moderatie pentru ca sa mori din cauza stresului mi se pare cea mai mare risipa de viata facuta vreodata. Orice altceva este o pierdere de vreme si o complicatie care chiar nu isi are rostul in contextul in care trebuie sa te distrezi si sa te relaxezi.

Tin minte ca in primvara asta eram intr-o zi la sala de lectura si pe langa cele de citit pentru scoala aveam si o carte de J.R.R. Tolkien care de vreo 30 de minute ma tinea mai ocupata decat trebuia sa ma tina Dreptul Civil. Moment in care un coleg a venit sa ma intrebe ce citesc. Raspunsul meu a fost urmat de un ras ironic si de o replica tipica:”Tu mai ai timp sa citesti si altceva?”. Da, multumesc, intotdeauna am timp sa fac si ceva placut. Si asa ar trebui sa aiba toata lumea.

Problema nu este alcatuita din oameni care invata sau muncesc ci din oameni care, afectati de munca fie ea intelectuala fie fizica se lasa trasi intr-un spatiu in care nu isi dau seama ca se afla. Isi fac nu numai lor rau prin faptul ca uita sa se distreze, sa mai faca si altceva si fac rau celor din jur prin faptul ca ajung sa devina anosti si putin falsi.

Vad prea multi oameni seriosi, prea multi oameni stresati, prea multi oameni care isi circumscriu subiecte de discutii standard si safe, oameni care efectiv uita sa se bucure de lucruri ce reprezinta clisee gen „fiecare zi” si care- no offence- risca sa reprezinte in curand plantatii pentru morcovi. Poate ar trebui cu totii sa incepem sa ne mai bucuram, sa mai radem si sa mai iesim; sa nu mai stam cu nasul in probleme si sa devenim ceea ce ar trebui sa fim… oameni!

Andreea

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Andreea, Autori

Sfanta regula, sfant principiu

In ziua de azi, luptam cam pentru tot ce se poate: drepturile animalelor, padurile care trebuiesc salvate, conservarea energiei si altele. Desigur, mancam de la KFC, aruncam hartiute in oameni nevinovati si uitam lumina aprinsa la baie. Dar suntem oameni si greselile sunt incluse in pachetul promotional al existentei.

Cand vine vorba de cei din jur insa, luptam – sau ar trebui sa luptam- pentru a pastra un echilibru: intre relatie si prieteni.

Ce va urma, precizez ca se aplica atat pentru baieti cat si pentru fete, intrucat din experienta si cunoscuti am observat ca in situatii de genul acesta, codul genetic e un detaliu lipsit de orice importanta, a carui prezenta asigura doar o diferenta de par facial.

Priveste-o cum vrei, dar unul din marile avantaje de a fi singur e ca poti petrece timp nelimitat cu prietenele deoarece odata ce apare o relatie o sa ai un singur lucru de facut: sa deleghezi, sa deleghezi, sa deleghezi. Si asa apar zilele cand te vezi cu persoana in cauza si zilele rezervate strict prietenilor sau prietenelor in functie de ce ti-a daruit Dumnezeu la nastere.

Astfel, chiar si in cazul in care cresti ca o buruiana de bratul persoanei cu care esti, tot o sa trebuiasca sa te rupi de mijlocul tau de subzistenta primar si sa te intorci acolo de unde ai pornit. Asta in conditiile in care nu ai aparut pe Pamant cu “iubi” de mana si consideri perfecta idea de a-ti arunca orice urma de individualitate personala pe fereastra. Asa apare principiul : „girl time” respectiv „boy time”.

Bulversant cu accente profunde de enervant, este insa ca multi nu inteleg sacralitatea acestui principiu cu care parca lumea s-a intalnit inca de cand Adam s-a hotarat sa iasa la o bere cu prietenii iar Eva la un Martini cu fetele. Din experienta pot sa spun ca atunci cand ies cu prietenele mele singura prezenta masculina pe care o toleram este cea generala, adica cea abordata in discutii misogin de haioase sau stupid de romantice, pe care a doua zi nu le vom recunoaste nici in ruptul capului. O singura exceptie exista la regula sacralitatii prezentei absolut feminine in cadrul intalnirilor noastre: chelnerul dragut care ne serveste vinul, mai mult insa nu.

Daca o sa suni, fii sigur ca ar trebui sa primesti strict patru cuvinte, doua dintre care ar fi “buna” si “pa”. De ce? Pentru ca in seara asta, timp de patru ore nu ai ce cauta in viata persoanei respective decat ca o abordare generala. Si da, poti fi sigur/a ca vei apare in discutii, chiar si sporadic, unde ti se va face o recenzie saptamanala in functie de ce ai facut bine si ce ai facut rau. Nu te teme, maine dimineata nimeni nu o sa mai tina minte nimic….Insa toata lumea va osberva si va tine minte ca ai sunat de patru ori cu o seara in urma, ca jumatate din seara a fost petrecuta incercand sa ti se explice tie cine a venit si ce ati vorbit si cum cu fiecare telefon un papuc a inceput sa prinda incet, incet contur deasupra persoanei respective.

Personal, voi rade de faptul ca sunteti legati la nivelul cordonului ombilical si ca maginifica voastra relatie e portretizarea perfecta a lui Hercule Poirot si a unuia din cazurile sale mult prea cunoscute ca sa imi sara in minte acum. Daca incepeti sa vorbiti unul cu altul de parca inca nu ati ajuns la pubertate, in ideea ca este romantic, voi mai cere un pahar de vin.

Am auzit multe persoane plangandu-se de asta, iar cele care nu se plangeau cu siguranta o gandeau sau puneau vreo fata cand se uitau la telefon si vedeau cine apeleaza, ba mai rau daca persoana in cauza isi facea aparitia fara invitatie si cu atat mai putin un anunt. Fata, baiat, ficus, orice ai fi nu ai ce cauta acolo si daca incalci principiul ai 90% sanse sa te dai cu capul de o cearta. Nu acum totusi, stai linistit/a, e timp si pentru asta- intotdeauna este!

Da, stiu, e trist, dar din pacate pana nu-ti impodobesti palmaresul cu o vizita la Casa Casatoriilor ai sanse de 80% sa ramai fara persoana draga tie, pentru ca asa merg lucrurile…dupa aceea proportia scade la 50%.

Concluzia ar fi deci urmatoarea: leaga-te cu sfori de persoana respectiva si o sa gasesti ca te-ai legat de fapt de aer pentru ca orice miscare de genul acesta te face sa pari de parca ai uitat sa fi intarcat la varsta potrivita si cu o co-dependenta pe care numai o ranga ar putea sa o franga in doua.

6 comentarii

Din categoria Andreea