Arhive pe etichete: omul

Ganduri mici si ganduri mari

 

             Cand eram la varsta de opt ani mi s-a intamplat intr-o zi sa stau pe o banca de pe bulevard asteptand tramvaiul. In timp ce stateam si incercam sa imi gasesc o ocupatie, o femeie care curata strazile a trecut pe langa banca maturand praful. Tin minte cum probabil, pe moment, din lipsa de ocupatie alternativa- m-am gandit  “Daca nu ar fi fost femeia asta, strazile nu ar mai fi atat de frumoase”. Gand pueril? Cu siguranta! Dar imediat dupa acesta a urmat inca unul care pentru mintea mea de opt ani avea logica: femeia aceea era acolo cu un scop- sa faca strazile frumoase, atunci chiar si eu ma nascusem tot cu un scop- poate acela de a-mi scoate profesoara de pian din sarite ca nu imi invatasem partiturile pentru ziua aceea (si multe altele care au urmat) nu stiu. Iar daca eu ma nascusem cu un scop, asta insemna ca si restul lumii, toti oameni se nascusera pentru acelasi lucru, ca toti aveam ceva de implinit, o menire.
 Cand esti mic, te vezi in chip de salvator si erou- poate asta explica in parte atractia multora dintre noi pentru jocuri gen Fable, World of Warcraft, desene animate tip Spider Man sau X-men. Cand insa cresti, realizezi ca mare parte din ce visai tu sa devii, nu isi prea are resursele necesare. Tracul te impiedica sa urci pe o scena, pura reactie alergica pe care o ai pentru orice stiinta exacta sigur nu o sa te ajute sa ajungi astronaut, si, hai sa recunoastem, atunci cand incepi sa canti in fata oglinzii, cu siguranta nu esti Bon Jovi. Pe moment deci, visul ajunge sa fie doborat. Nu pentru ca nu mai crezi in el, ci pentru ca atunci cand vine vorba de tine isi pierde aplicabilitatea. Poate asa ajung oamenii economisti, manageri si contabili…
 Acela este momentul in care usor, usor se intaleaza un gand: Lumea nu va recunoaste nicicand ceea ce tu ai facut, pentru ca in principiu, nu stii sa faci mai nimic care sa te scoata in evidenta in vreun fel, sa aduca vreo schimbare in bine. Iar acest gand are drept urmare numeorase nopti nedormite, petrecute foindu-te de pe o parte si de alta, negasindu-ti locul niciunde.
 Sigur, marea majoritate din noi, trebuie sa  realizam ca imnuri nu ne vor fi inchinate peste sute de ani si nu o sa trebuiasca sa ne facem griji ca intr-o carte de istorie va aparea o poza cu noi cu parul ca dupa o furtuna.
  Ideea este ca foarte putini dintre noi ajung sa fie consemnati in carti de istorie, ovationati pe scene sau decorati pentru diverse reusite, dar asta nu inseamna ca existenta noastra este una inutila, asta nu diminueaza cu nimic valoarea noastra ca oameni pentru ca desi marea majoritate nu va actiona niciodata la scara larga, fiecare se afla aici cu un scop, fiecare implineste ceva, si ajuta intr-un fel.
 Acea diferenta pe care fiecare din noi o face nu este una majora atunci cand este privita in ansamblu insa exista iar acesta este un fapt inamovibil. Poate fi doar o secunda, un singur moment in viata noastra in care ni se ofera posibilitatea de a schimba ceva major dar micile adaosuri pe care fiecare putem sa le aducem sunt pretutindeni.
 Fiecare om pe care il cunoastem, de care ne apropiem intr-o anumita masura este pus acolo pentru a ajuta intr-un fel si pentru a fi ajutat mai departe. Fiecare om de care ne apropiem ne schimba perspectiva asupra unei intamplari sau a vietii insasi, ne modifica, intaresc sau anuleaza opinii, ne ajuta sa crestem, sa ne formam si inevitabil determina conturarea caracterului nostru. Adesea nu exista greseli pentru ca totul, prin greseala, capata intelesul unei experiente din care putem sa invatam si sa alegem cine o sa fim prin simplul mod de a privi tot ceea ce ni se intampla. Greseala apare numai in contextul in care ignoram consecintele ce decurg din faptele noastre, consecinte ce nu ne afecteaza pe noi in mod explicit ci pe cei din jur.
  Este un fapt stiut ca mediul social influenteaza preponderent personalitatea fiecarui individ. Atunci noi, ca apartenenti al mediului social avem obligatia de a tine cont ca fiecare jignire pe care o aruncam din maneca, fiecare actiune care urmareste intentii ascunse, rautacioase, pot aduce cu ele un rau.  Iar in toate acestea rolul nostru se mentine pentru ca noi suntem cei ce pot imbunatati sau inrautati intreaga existenta a celor din jur.
 Viata nu e doar o ratacire intre doua puncte- nastere si moarte. Ea este logica iar existenta noastra, a fiecaruia, este una utila. Daca o persoana cunoscuta vine la tine, suparata din diverse motive, iar tu reusesti sa inveselesti acea persoana, sa o faci sa vada umorul chiar si intr-o situatie ce poate parea imposibil de grea, ar trebui sa te consideri norocos atunci si acolo pentru ca, macar pret de cateva momente, acea persoana nu a mai privit situatia dintr-un punct de vedere apocaliptic. Reusesti astfel sa faci un bine, pe care poate nu numai tu erai in stare sa il faci, dar pe care totusi tu l-ai facut. Oare nu este si acesta un lucru maret?

 

Andreea

12 comentarii

Din categoria Andreea