Arhive pe etichete: romania nationalism

Este Romania…

Acum o saptamana, dimineata, cand cocosul isi facea inca somnul de frumusete am dat peste un fel de mini-documentar despre putinii detinuti politici care mai sunt azi in viata. Nu tineam neaparat sa il urmaresc, dar cum telecomanda se ascundea de mine intr-un mod machiavelic, iar lenea mea era inca prea mare pentru a o cauta, am stat si am ascultat povestea lui Grigore Caraza.

Nu mai auzisem niciodata acest nume si, desi bantuita de spectrul unui somn tihnit, povestea omului mi-a trezit interesul. Grigore Caraza a fost ultimul detinut politic eliberat dupa mai bine de doua decenii din inchisoare, si azi in varsta de 78 de ani. Timp de jumatate de ora omul si-a relatat experienta pe scurt, fara exagerari sau sentimentalisme, interviewul conchizand cu o intrebare din partea reporterului careia batranul i-a raspuns aproape instinctiv. Intrebat daca astazi ar mai face inchisoare pentru Romania, batranul a raspuns “Da”.

Cati alti romani ar putea sa raspunda la fel azi? Cati altii chiar ar crede in raspunsul dat? Astfel, un varstnic care a cunoscut toate ororile inchisorii inca crede in ideea de patriotism, in timp ce noi, adeptii lui Mircea Badea ne denigram propria tara si obarsia.“Traim in Romania”, “E Romania, la ce te astepti?”, “Asa sunt romanii” sunt fraze la ordinea zilei nu printre straini, ci printre noi insine.

Criticam oamenii de stat dar care dintre noi poate sa zica ca aflandu-ne in situatiile respective am actiona altfel. Majoritatea politicienilor de elita din zilele de azi nu s-au nascut sub egida democratiei ci a comunismului si inca poarta urmele unei spalari de creier in masa ce s-a desfasurat pe o perioada de aproape jumatate de secol. Cu o floare nu se face primavara, la fel cum, cu o constitutie nu se sterg invataturile unui regim ce povatuia o gandire unilaterala. Faptul ca nu isi recunosc incapacitatea de a face fata vremurilor in care traim azi este intr-adevar greseala lor.

Insa noi gresim si mai mult intrucat uitam trecutul si ne intinam prezentul pe baza unor politicieni pe care ii consideram incapabili. Uitam si privim tot ceea ce suntem prin prisma coruptiei si nimicniciei altora de parca politicienii fac natiunea, nu oamenii ce o constituie de fapt.

Candva, oameni adevarati au luptat si au murit pentru ideea de natiune, un concept care azi pare sa fi prins praf sub priviri nepasatoare. Intelesul sau ne este instrainat…. Sentimentul complet necunoscut . Stam deopoarte si privim din loja, lipindu-ne lornioanele si monoclurile de pupile ca sa vedem parca cat mai exact orice imperfectiune din jurul nostru, sa luam in deradere tot ceea ce suntem incat s-a ajuns sa ni se ghiceasca dispretul in glas. Comedia intregului joc insa isi gaseste rodul in faptul ca parem incapabili de a intelege ca radem de noi insine, de propriile noastre reprezentari pe scena. Putem insa sa ramanem fara griji, cu siguranta or sa ne respecte altii in locul nostru.

Au fost si sunt chiar azi oameni mai mareti ca noi, majoritatea, oameni care nu au avut doar posibilitatea ci si curajul si onoarea de a infaptui lucruri de o minunata valoare istorica, morala si nationala. Iar totul nu a avut loc acum 500, 200 sau 100 de ani…s-a intamplat cu mai putin de douazeci de ani in urma, cand multi dintre noi nu stiam inca sa facem diferenta dintre un mar si o ureche. Sa radem de tara noastra inseamna sa radem de ei. Batjocura noastra insulta si jigneste amintirea lor…

Sunt oameni care nu stiu sa picteze, insa ajung critici de arta. Conform aceluiasi tipar, am ajuns si noi sa ne criticam tara pentru ca in ziua de azi nationalismul isi doarme somnul de veci din cauza incapatanarii noastre de a ne lega cu funii parca de tot ceea ce este rau si marsav, in loc sa incercam macar sa privim spre trecut pentru a ni-l impregna in amintire si a-l aplica azi.

Daca noi uitam, nimeni nu isi va mai aduce aminte.
Iar unii se vor ridica si vor spune ca, intr-adevar, asa a fost, trecutul nostru nu este unul rusinos, dar ca acum e altceva, lucrurile s-au schimbat. Poate chiar asa este, insa de cate ori nu se intampla ca trecutul sa influenteze prezentul, ca mai apoi sa determine viitorul? De cate ori nu se intampla ca pasul pe care il facem azi sa determine drumul de maine?

(Pentru tatal meu, Manea Ion Lucian

n. 20 martie 1952- d. 24 decembrie 2008)

Reclame

21 comentarii

Din categoria Andreea