Arhive pe etichete: stiinta

Şabloane

M. C. Escher - Square Limit

Diversitatea este o noţiune care merge mână-n mână cu modernismul zilelor noastre. De la micile oportunităţi de divertisment, subiectele tratate la şcoală şi până la vestimentaţie, suntem preocupaţi de diversitate – o căutăm în mod constant. Se pare că la baza acestui comportament stă monotonia, inamic ancestral al creierului uman. Ar fi natural să afirmăm că ingredientele cheie pentru menţinerea interesului într-un anumit demers sunt ineditul, inovaţia, noutatea. Suntem însă cu adevărat înconjuraţi de o diversitate autentică, sau este aceasta un produs sistematic generat care ne oferă impresia unei lumi aleatoare ?

La o analiză atentă, ca în orice altă cercetare, ni se dezvăluie lucruri neaşteptate. În jurul nostru se desfăşoară, consumăm, inspirăm, atingem, observăm şi experimentăm zilnic, în fiecare minut al zilei forme de întruchipare ale şabloanelor. Un şablon reprezintă un set de obiecte sau evenimente care se repetă într-o manieră predictibilă, producând în final un rezultat care poate fi uşor categorisit prin specificarea unor trăsături principale, de bază, generatoare ale sale. Poate e o definiţie riguroasă, dar oricine poate recunoaşte un şablon, un tipar, un model atunci când îl vede. Cele mai la îndemână sunt modelele create de om: covoare, perdele sau obiecte de vestimentaţie conţin adeseori şabloane. Dar suprizele încep să apară imediat ce ne întoarcem privirea asupra naturii înconjurătoare: oricine a văzut structurile hexagonale din interiorul unui stup de albine. În aceeaşi măsură, arborii sunt cu toţii „construiţi” după acelaşi model ierarhic (structurile abstracte de acest gen se numesc structuri arborescente). De fapt, realitatea face ca şabloane să existe chiar şi acolo unde nu bănuim. De la artă şi până la ştiinţă, lumea s-a clădit în jurul şabloanelor, uneori atât de strict încât orice abatere, insesizabil ne apare ca fiind abuzivă, nelalocul ei. Suntem atât de dependenţi de aceste modele, încât nu ne dăm seama. Concepţiile noastre despre lume s-au format în jurul lor şi descoperim tot mai mult şabloane acolo unde nu ne gândeam.

Ştiinţele exacte au descoperit formule care descriu formaţiunile cristaline (aranjamentul atomilor intr-un cristal) ca fiind repetitive şi urmărind un set bine stabilit de reguli (unii dintre voi poate îşi amintesc aceste detalii de la Chimia de liceu); structura oricărui arbore mai sus amintit e uşor generată de aşa-numitele „Sisteme Lindemeyer”. Toate organismele vii produc şi sunt construite după şabloane. Până şi vântul care împrăştie nisipul din deşert în urma furtunilor produce modele uşor detectabile. Muzica clasică a fost atât de atent construită încât oricât de diverse ar părea, toate operele urmăresc de fapt un şablon standard de compunere a melodiei. De la Pachebel şi până la Dvorak, cu toţii au compus după aceleaşi reguli. Minunăţia constă în faptul că această ordine (impusă de natură şi descoperită de oameni s-ar părea) permite generarea unor forme de artă atât de diferite, aparent independente. În esenţă, urmăresc cu toate aceeaşi ordine. Iar care este domeniul natural al ordinii, dacă nu matematica – limbajul universal care descrie totul în jurul nostru ? Ca fapt divers, domeniul matematic care se ocupă de definirea şabloanelor şi a simetriilor ce se găsesc în alcătuirea lor este acela al grupurilor (unii dintre voi poate vă aduceţi aminte de ele din clasa a XII-a).

Diversitatea ne este asigurată în mod facil de natura înconjurătoare dar într-un mod nebănuit. Toate elementele constituente ale realităţii noastre sunt în fond construcţii formate pe baza unor modele standard. De la fenomenele fizice (ecoul este un exemplu inedit de şablon) şi până la legile naturii, există o ordine dinainte stabilită care ne guvernează viaţa pe acest pământ. Nu putem observa aceste detalii cu ochiul liber, însă ele sunt ubicue. Dacă cineva ar întreprinde un studiu, cine ştie ce şabloane s-ar găsi în comportamentul uman, în relaţiile noastre sociale, în gesturile şi sentimentele noastre ? Faptul că diversitatea noastră este una artificială nu trebuie să ne îngrijoreze în schimb. Ascultăm în continuare melodii „noi”, admirăm cu plăcere picturi „noi”, trăim experienţe „noi”.

Artistul olandez M. C. Escher (1898 – 1972) a reuşit probabil cel mai bine să acapereze aceste detalii repetitive în desenele şi sculpturile sale care înfăţişează lumea noastră prin oglinda tiparelor. Vizual, desenele oferă o imagine duală alcătuită din realitate şi abstract.

Domeniul este vast, exemplele sunt multe, detaliile sunt ispititoare. Rămânem însă cu imaginea de ansamblu, aceea familiară nouă, dar şi cu un semn de întrebare: data viitoare când vezi un lucru nou, uită-te mai atent, poate reuşeşti să distingi tiparul din spatele său.

Răzvan

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Razvan