Arhive pe etichete: studenti

Student sa fii, noroc sa (n-)ai!

 

Exista probabil o singura perioada a anului care este mai agitata decat Craciunul, mai frustranta decat Sfantul Valentin, mai plina de patimi decat Pastele, iar aceea este perioada de cazare pentru studenti! In orice oras te-ai duce, cel putin 50% din populatia acestei clase sociale inferioare agaseaza cu cererile sale exagerate pentru luxul unui loc de a sta. Cum se face ca de-odata am inceput sa ne consideram prea buni pentru o cutie de carton in mijlocul strazii? In fond, e si practica: tot ce trebuie sa faci e sa o desfaci si dormi. Haideti oameni buni, ca vorbin aici de comuniunea omului cu natura, deci e important! Plus de asta, se zice ca infectiile si virusii formeaza caracterul, nu?

Totul a inceput in luna iulie….

Dupa un an de atrofiere cerebrala la o facultate privata pe a carei urma a calcat insasi ilustra noastra reprezentanta Simona Senzual (da, vorbesc aici de Romano-Americana), m-am decis ca e timpul sa aleg o facultate unde as putea probabil sa fac cel mai mult rau. Astfel, Dreptul a ajuns sa fie alegerea mea, insa nu orice Drept ci Dreptul de Ardeal, mai bine zis Dreptul de Cluj. Evident, insa cum in liceu printre ultimele mele griji se numara scoala, am intrat pe dosar la taxa la UBB (inca nu sunt sigura cum se scrie Babes Bolyay si dupa parerea mea se pronunta in cel mai stupid mod posibil), ceea ce in traducere libera inseamna: „scoate banii din buzunar ca n-o sa ai unde sa stai”.

Pe langa asta, fata draguta si simpatica- introduceti sarcasm in limitele disponibile va rog- cu care vorbisem sa imi „doneze” locul ei la camin, ma anunta ca ea obtinuse de fapt loc intr-un camin cu numai doua persoane in camera si ca ea putea sa obtina „muuuult mai multi bani” ca sa o citez pe simpatica. Ori, personal, nu prea consideram reconfortanta ideea de a da  o puzderie de bani pe un loc doar ca sa ma enerveze cu regularitate o singura persoana in loc de 3. Asta pe langa gandul care avea sa se instaleze in fiecare noapte  ca ce se va intampla daca aveau sa se faca razii si altele. Unde mai pui ca aveam sa fiu fata care de fiecare data „este la baie pentru ca are o problema de digestie, dar ca, uitati, acesta este cardul ei de identitate!”, eu nu prea cred… 

Asa ca, pe data de 21, m-am gasit in Cluj incarcata cu speranta si prea multe bagaje, ca pana la urma cat de greu poate sa fie sa „vorbesti” direct cu un administrator pentru un loc in camin, parere impartasita si de tovarasul meu de drum, care din intamplare era si prietenul meu. Si pentru ca vad chestia asta in toate filmele, cartile si articolele, vom respecta intimitatea respectivului, referindu-ne la el de acum inainte cu termenul de „Boyfriend” sau „The boyfriend”.

Dupa ore intregi de mers din usa in usa pe la camine unde ne-au intampinat numai umeri ridicati, ni s-a demonstrat exact cat de frustrant si de greu chiar era! Peste tot aceleasi replici „nu se poate face nimic” si amandoi stiam ca sunt baliverne, dar asta e, nu ai ce sa faci sau cum sa lupti impotriva „integritatii” materiale a oamenilor.

Asa ca ne-am decis sa incercam la caminele particulare. Deja aveam experienta lor prin intermediul unei prietene, care statuse in Bucuresti la un astfel de camin, unde conditiile erau formidabile (baia in camera pe mine m-a trimis in extaz) si am hotarat amandoi ca asta este cea din urma solutie.

Insa Clujul a decis sa ne trimita niste surprize: caminul din Gheorgheni era ocupat pana la maxim (cum, nu stiu ca arata deplorabil), celalalt camin care din cate am retinut se numea Sportiv, iti intorcea stomacul pe dos. Pur si simplu nu imi venea sa cred, dar stiam ca mai erau doua de vizitat langa Liceul de Transporturi. Unul din ele era ocupat si in aceeasi stare ca si celelalte, insa cand am ajuns la celalalt, pentru un moment ne-am bucurat caci administratorul ne-a spus ca intr-adevar mai erau locuri acolo….insa a uitat sa precizeze faptul ca respectivul camin arata ca un sanatoriu unde sufletele studentesti se duc sa moara. Paturi din fier cum sunt cele din spital, pereti crapati, baie care iti aducea aminte de povestile cu evrei din Aushwitz, wc-uri crapate, astea erau doar una din putinele surprize. Totusi un student fara cazare, ramane un student fara cazare si stand de vorba timp de jumatate de ora pe un trotuar prafuit, pentru un moment ne-a trecut prin gand sa acceptam.

   Si intram inapoi in locul unde s-au filmat „Tales from the Crypt”, cand realizez ca noi nu am vazut bucataria, loc care mie personal imi spune foarte multe atat despre o casa cat si despre un camin. Norocul nostru ca era o femeie de servici prin preajma.

-Nu va suparati, incep eu, bucataria?

– La stanga dumneavoastra! raspunde femeia.

Care stanga nu stiam la care se referea pentru ca in stanga pe care o cunosteam eu nu vedeam decat o incapere ce imi parea iritant de mica, incadrata de o bezna ciudata si cu un singur led mic rosu.

-Aprindeti lumina! ma indemna femeia. Aprindeti lumina!

Asa ca, cu o oarecare ezitare in miscari, am apasat pe intrerupator si continutul respectivei incaperi mi-a devenit vizibil: marea bucatarie era o camera de 1/2, cu o masa lata de cel mult 30 de cm, pe care se afla o plita uitata de lume si de detergenti, ruginita toata. Peretii erau si mai incantatori: negrii complet de fum, cu bucati de mancare care sarisera pe tavan atarnand intr-un mod care parca spunea: „gusta-ma, anul ’92 a fost an bun!”. O secunda am ramas blocata de ce vazusem, cu o privire de uimire intepenita pe fata mea, crezand ca bucataria era totusi o gluma.

Singurul lucru care m-a trezit a fost vocea inspaimantata de scarba a Boyfriendului:

– Inchide lumina! Inchide lumina!

Si acesta ne-a fost drumul, afara din minunatul camin. Nu ne venea sa credem, in Bucuresti caminele particulare erau parca scoase dintr-un hotel: baie in camera, masina de spalat, televizor, frigider, bucatarie aprobata de SANIPID si toate astea la un pret chiar convenabil. In Cluj, aratau ca niste focare de infectie care imi vor bantui amintirea ani de-a randul.

Asa ne-a gasit seara, stand deprimati pe o banca, nestiind ce sa facem, unde sa ne ducem sau cu cine sa vorbim. Si sa simti asta intr-un oras strain, cu facultatea stand sa inceapa peste nici o saptamana, nu e nici de fel placut si cu atat mai putin incujarator.

Astfel, am luat hotararea ca, alta cale nu era, si ca singura noastra solutia ar fi o garsoniera in care sa stam doar noi doi, in speranta ca poate in semestrul care avea sa vina, cineva va renunta la un loc la camin, si el se va duce la un camin de baieti, eu la un camin de fete. Adica hai sa recunoastem, nu poti sa faci aceeasi caterinca cu prietena si nici nu poti sa vorbesti despre chestii femeiesti cu prietenul- doar daca vrei sa il faci sa sara de la etaj. Dar, n-aveam de ales, si pana la urma ne-am gandit noi ca lucrurile nu aveau sa stea deloc rau nici asa.

Pas cu pas am fost la cel putin cinci aparatamente, si am sunat la cel putin douazeci, dand peste fie garsoniere deja date, garsoniere mobilate in stil „clasic”- unde clasic se traduce vechi de cel putin 20 de ani, si mobilate „integral”, adica un aragaz, o chiuveta, si o canapea de o singura persoana. Piesa de rezisdenta a fost insa o femeie care mi-a zis la telefon ca ea nu imi zice adresa unde este pana nu ii spun cati bani sunt dispusa sa dau…Putem cu totii sa pronuntam cuvintele „paranoica si ahtiata de bani”?

Insa pe departe cel mai minunat loc pe care l-am vizitat, a fost casa unei batrane. Situata aproape central, cu o gradinita frumoasa si o banca perfecta pentru zile de primavara, locul parea de bun augur. Efectiv ma vedeam stand pe banca aceea cu o tigara in mana si intoxicand trandafirii cu monoxid de carbon!

 Condusi la demisol unde se afla respectiva „garsoniera” totul pare in regula: mobila veche, dar acceptabila, iar mirosul usor de umezeala ar fi disparut cu siguranta o data cu o ferestra deschisa- timp de vreo zece ani. Intram toti trei in bucatarie care parea destul de incapatoare si acceptabila si cu o perdea in spatele careia am dedus ca se afla un spatiu pentru depozitat probabil borcane si diverse. Si totusi, indiferent de cat de pronuntat era sarcasmul meu la ora accea, trebuia sa recunosc ca nu arata deloc rau. Asa ca urma numai intrebarea de un milion de dolari:

– In regula, si baia? intreb eu.

Moment in care batranica se duce iute langa perdea si raspunde vesela:

– Aici!

Si da la o parte perdeaua pentru a ne prezenta baia, din bucatarie, unde la nici un metru si jumatate de aragaz se afla toaleta- evident pentru a facilita multitaskingul gospodaresc. Ce poate sa isi doreasca un om mai mult decat sa stea pe wc si sa invarta lingura in oala de mancare in acelasi timp, in miresme ce se amesteca in mod spectacular una cu cealalta? Ba chiar imaginati-va ce poze super de HI5 aveau sa iasa: pana acuma nu am vazut decat pipite si pitipoance ori in baie ori in bucatarie. Eu as fi putut sa duc totul la urmatorul nivel! Unde-i unul/una nu-i putere, unde-s multi/multe puterea creste si dusmanul (in acest context neuronii) nu sporeste!

Amandoi am ramas masca, el oripilat, eu cu un zambet plastificat pe fata, incercand sa evit sa nu insult femeia in vreun fel si cu atat mai putin gusturile originale in materie de decoratiuni interioare. Ca totusi veni vorba acuma, originale chiar nu erau asa. Mai vazusem o astfel de situatie….Singura problema e ca situatia respectiva am vazut-o intr-un episod din Powerpuff girls, cand profesorul Utonium obtine o slujba intr-un oras vecin, si ia totul pentru a se muta acolo. Ajuns fiind intr-un apartament infect le spune fetelor plin de entuziasm: „Look girls, there’s even a toilette right here in the kitchen!”

Era oficia….preferam cutia de carton!

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Andreea

Ce face profesorul profesor

In psihologie exista un test care decurge in felul urmator: psihologul pronunta un cuvant iar pacientul respectiv asociaza cuvantul cu un altul. Daca cineva s-ar deranja sa faca un astfel de test studentilor si elevilor iar cuvantul pronuntat ar fi “profesor” termenul care ar aparea in discutie ar varia undeva intre “nazist” si “iad”.  Din pacate ne petrecem peste zece ani din viata noastra fiind facuti sa trecem prin foc si sabie de unii din acesti oameni care adesea ne fac sa credem ca isi obtin masteratul in “tortura medievala” iar ultima banca ajunge sa reprezinte raiul pe pamant, adapostul care ne ascunde- cel putin temporar- de “urgia” ce se poate dezlantui oricand. Bineinteles lucrurile nu stau intocmai asa, dar ce ar fi viata fara putina exagerare?

            In zilele noastre notiunea de profesor, rolul, indatoririle a cunoscut o anumita evolutia datorata si vremurilor pe care le traim. Nu mai suntem inconjurati de aceleasi mentalitati invechite pentru ca, dupa cum s-a demonstrat, acestea si-au pierdut o data cu trecerea timpului functionalitatea. Insa, cu toate acestea vestigii ale vechiului sistem de invatamant se mentin si astazi dar, desi lucrurile stau astfel nu putem sa spunem ca se desfasoara rau. Este foarte important ca disciplina, atat de ovationata in trecut, sa se mentina si astazi insa nu prin amenintari si un comportament “comunist” al profesorului- care in unele cazuri prinde cu ochii studentul doar daca se intoarce spre un coleg sau casca- ci prin simpla prezenta a respectivului. Personal, sunt de parere ca nu oricine poate sa fie un profesor iar in aceasta directie un anumit nivel de carisma, o capacitate de conducere trebuie sa existe in omul respectiv pentru a insufla interesul atat pentru el ca persoana cat si ca reprezentat al institutiei scolare. Adesea ni se intampla, ca studenti sau elevi, sa ni se trezeasca o placere si un interes inegalabil pentru un curs pe care un anumit profesor il preda iar aceasta se datoreaza nu faptului ca acel continut al cursului este atat de fascinant incat anuleaza toate celalalte distractii care ar putea sa apara, ci omului care il preda. Pe scurt lucrurile stau in urmatorul mod: ne place omul, ne place si cursul; nu putem suporta omul atunci numai prin operatie chirurgicala ar putea cursul respectiv sa ne trezeasca vreun interes. Intrebarea care survine insa este urmatoare: cum poate un om, un profesor sa se faca placut dar in acelasi timp ascultat? Cum poate sa inspire incredere dar in acelasi timp obedienta?

            Deja am mentionat necesitatea unui nivel minim de carisma, acel ceva care da cuiva atuul de a fi ascultat si urmarit constant,insa ca cineva sa fie un profesor bun trebuie sa stie sa imbine doua elemente: disciplina si apropierea fata de sudenti. S-ar crede ca cele doua ar trebui divizate intr-o forma de jumi-juma insa parerea mea este ca disciplina ar trebui sa ocupe 60% din aceasta proportie. Adesea profesorii se plang ca elevii nu pot fi controlati, ca studentii la curs sunt prea numeorsi si fac galagie, aplica sanctiuni si diverse de care insa ulterior nu se tin pentru a nu dauna situatiei elevilor si asa mai departe. Insa sunt de parere ca atunci cand o clasa nu poate fi tinuta sub control, vina cade nu pe elevi ci pe profesorul respectiv intrucat acesta nu are taria de caracter necesara pentru a-si desfasura activitatea. Este de inteles dorinta profesorilor de a mentine buna-intelegere intre el si elevi insa acest lucru este nerealizabil daca profesorul respectiv nu are ceea ce ii trebuie pentru a-si determina elevii sa il respecte. Desigur, nu vorbesc despre cureaua de piele din cui, ci despre respectul pe care o persoana il trezeste prin proria sa fire, prin modul sau de a fi cine si ceea ce este. Acest lucru este adesea dificil de dobandit natural, dar in cazul care se dovedeste insuficient profesorul are obligatia de a stabili anumite limite, anumite pedespe ce vor surveni in urma lipsei de atentie si de respect. Cativa elevi se vor simti tentati sa verfice veridicitatea acestor “amenintari” dar acesta este exact momentul in care profesorul trebuie sa se tine de cuvantul dat. Fiecare om primeste nivelul de respect pe care stie sa-l dobandeasca. Astfel, daca profesorul va da dovada de slabiciune, de incapacitatea de a scade o nota drastic, de a da studentul afara din sala de curs sau chiar de a-I face dosar, aceasta va fi de asemenea o lectie din care studentii si elevii vor invata. Lectia va fi, ca puterea sta de fapt in mainile lor, ca nu exista limite si ca pot face orice isi doresc fara a tine cont de restrictiile impuse nu numai de profesor ci si de bun simt. Cursul va deveni astfel haos pentru profesorul slab de inger intrucat nimeni nu il va asculta, si oricine se va considera liber sa faca ce isi doreste. Limitele vor fi verificate treptat treptat de catre elevi, curiosi sa vada cat de departe pot sa mearga, si cu cat profesorul le va permite mai multe cu atat va fi mai devalorizat in ochii lor pana in punctul in care orice urma de respect va disparea. Aceasta din pacate se intampla deoarece comportamentului profesorului nu este luat ca ingaduinta sau intelegere ci ca slabiciune…iar daca ni se ofera posibilitatea de a vorbi intre noi o ora si douazeci de minute, de a pleca si intra nestingheriti, de a vorbi la telefoane etc. noi o vom lua.

 Un om care nu stie sa controleze o sala plina cu oameni nu va putea sa se apropie nicicand de ei pentru ca pur si simplu ii va lipsi capacitatea de a le atrage atentia. Suntem oameni iar tot ceea ce este in jur pentru noi reprezinta o atractie indiferent cat de banal ar putea sa fie: o barfa cu colegii, o gluma pe seama unor nimicuri, un film nou aparut, noul sandwich de la McDonallds iar lista poate sa continue spre infinit. Profesorul trebuie sa stie sa capteze atentia intr-un asemenea fel incat sa se plaseze deasupra oricarui subiect de conversatie care ar putea sa apara, nu sa faca studentii sa realizeze ca acel subiect va putea fi dezbatut si peste o ora, ci pur si simplu sa il vaduveasca de interes prin propriile sale teme si discutii. Acest lucru poate fi realizat in moduri diverse iar un mod care il asigura sunt glumele. Rasul ne face placere, iar o gluma pe subiectul respectiv poate sa faca si cea mai anosta conversatie sa para interesanta. Bineinteles gluma nu trebuie sa fie facuta in termeni academici pentru ca in acest caz numai persoana de specialitate o va intelege; ea trebuie spusa intr-un mod prietenos, sa fie scurta dar plina de umor, in termeni simpli si intr-un context care se potriveste subiectului tratat.  In momentul in care un profesor poate sa faca o sala intreaga de oameni sa rade cu el si nu de el, atunci este pe drumul cel bun pentru ca acei elevi vor fi atenti sa mai prinda inca un astfel de moment care sa destinda atmosfera. Asta nu inseamna desigur ca un curs ar trebui sa semene cu noul spectacol de circ din oras. Nu este nevoie de elefanti, tigri si clovni (care sunt destul de inspaimantatori dupa umila mea parere) ci doar de inventivitate si incredere in propriile forte intrucat fiecare om primeste nivelul de respect pe care stie sa-l dobandeasca.

            Umorul este asftel o calitate ce asigura succesul oricarui profesor si care aduce inevitabil si o anumita deschidere catre elevi ceea ce este de asemenea foarte important. Nimeni nu vrea un om scortos acolo sus la microfon care vorbeste o ora si douazeci de minute cu el insusi in timp ce fiecare student priveste spre usa de lemn ca la singura scapare dintr-un infern nedrept, care chiar si atunci cand este intrebat ceva tot parca siesi isi raspunde la intrebare si privind spre fata studentului respectiv care pare fie nelamurit fie nemultumit de raspunsul dat, turuie mai departe considerand ca el si-a facut treaba. Nu, profesorul trebuie sa accepte ca, atunci cand trateaza un subiect ce poate starni nelamuriri sau opinii diverse, intrebari ii vor fi puse si explicatii ii vor fi cerute. Raspunsurile care le ofera pot sa insa sa nu fie suficiente iar atunci noi discutii vor incepe si contraziceri care nu trebuiesc anulate sau respinse ci tratate. Acest lucru trebuie facut in acelasi timp cu rabdare pentru ca daca studentul respectiv s-a deranjat sa intrebe ceva, sa isi manifeste o nelamurire (si chiar sa-si atraga in parte o serie de bleste din partea colegilor care se tem ca vor fi tinuti peste program) atunci el merita un raspuns detaliat si clarificator.

            Cand eram in generala si printre orele care se numarau se afla si religia mi s-a intamplat un lucru care mie mi s-a parut cel putin revoltator. In timp ce profesoara tot vorbea de Dumnezeu si despre ceea ce se intampla dincolo de moarte, intrebarea mea a fost destul de simpla “de unde stiti?”, numai ca raspunsul care mi-a fost oferit “pentru ca asa vrea Dumnezeu” mi s-a parut pe atat de banal pe cat era de cretin. Poate este un exemplu destul de vag insa nu puteam sa inteleg cum cineva care nu are nici o idee despre ce explicatii sa dea, putea fi pus sa predea o materie, iar dupa aceea tot acea persoana se plangea de lipsa de interes pentru ora ei.

            O alta calitate a unui profesor trebuie sa fie aceea de a inspira studentilor incredere in propriile lor opinii dar mai ales incredere in a le exprima. In liceu ne petrecem o medie de sase ore pe zi in cadrul scolii si inevitabil ceea ce vedem si auzim in cadrul acestei institutii ne formeaza ca oameni. Aceasta calitate combate acel ritual mai sus mentionat, al unor profesori de a turui ore in sir de dragul de a se auzi vorbind. Asta nu inseamna ca ceea ce spun profesorii respectivi nu este interesant sau folositor, dar daca nu exista o interactiune in cadrul acelei ore, totul devine plictisitor si isi pierde intelesul. In acest sens consider ca foarte multe materii sunt extrem de utile pentru a trezi in oameni acea dorinta si posibilitate de exrimare a propriilor ganduri si sentimente fara teama de a fi ridiculizati de profesor. Poate initial legatura nu este facuta dar in momentul in care capeti curajul sa te exprimi deschis in fata a treicezi de oameni, cu timpul capeti curajul sa te exprimi in fata a o suta cinzeci, inveti sa ai incredere in parerile care ti le formezi, sa le sustii, sa le aperi si chiar sa combati anumite opinii care nu se aliniaza la propriul mod de gandire. Cuvantul este principalul element prin care se realizeaza relatiile sociale, si capatand cunostinta de a-l utiliza si manipula indiferent de context este un avantaj ce nu poate fi negat.

 

Andreea

6 comentarii

Din categoria Andreea