Arhive pe etichete: viata

Impresii de spital

Intri in spital. Vanjoleala de oameni. Ajungi la vestiar. Te imbraci. Esti alb din cap pana-n picioare. Noroc cu fata, care nu-i alba, si cu chilotii, care-s cu picatele si inimioare.

Te duci cu strangere de inima in sectia de ATI. Te prezinti la toti doctorii si asistentele. Toti, cu observatii fel de fel („vai, ce seamana cu mama… dar are si ceva de la tata” ( nu vreau sa stiu ce le-o aratat tata femeilor ), „ohooo, bine ati venit, n-o sa mai dormiti la noapte”, etc). Cu mic cu mare, te integrezi, toata lumea zambitoare, tu zambitor, ce-ti mai trebuie?

Te duci la o baba ce abia mai respira, mai bagi o branula, te mai duci la un pacient treaz, se uita la tine circumspect. Asistenta: „El e domnul doctor.” „Daaa? ce specializare?” , intreaba pacientul curios, nesatisfacut de informatie. Dupa ce intreb de 3 ori ce-a zis, ca sa am timp sa ma gandesc, ii raspund ca ATI. Incepe sa ma laude si dupa atatea laude, i-am spus asistentei sa indrazneasca ea cu branula, eu o fac pe urmatoarea.

In sala de operatie, nimic neobisnuit. Cele mai bune bancuri, cele mai tari injuraturi si cea mai mare distractie aici este. Daca ar sti oamenii cum sunt taiati si ce distractie e pe toata lumea cand tai muschii si pui oase cap la cap, ar prefera sa se sinucida probabil. Ca deh, in conceptia populara, doctorii sunt seriosi si calmi ca stana de piatra. De-aia si sar asa cu spaga in palma cand intra ruda in sala de operatie si au privirea fixata pe doctori. Parca baga bani intr-un bancomat si le scoate ruda sanatoasa.

Mergi frumos la terapie intensiva. Cei mai terminati oameni sunt aici. Cei care sunt dupa operatie si nu si-au revenit, cei care sunt pe cale de vindecare sau de moarte. Te plimbi printre ei… vezi rude plangand de parca vine Apocalipsa. Simti mirosuri de fecale combinat cu urina si transpiratie acra. Mai vezi niste babute cu ochii ficsi. Goliciune, cearsafuri murdare, suferinta. Gemete, liniste si fosneala in acelasi timp. Asistenti care se plimba de colo-colo.

Primele sentimente care m-au incercat: mila, compasiune sau chiar scarba. Apoi parca m-o pocnit nebunia. Mi-o venit sa rad in hohote. Apoi, sezand si cugetand la reactia mea de-a dreptul tampita, mi-am dat seama de cauza ei: toti ajungem asa. Poate totusi avem norocul sa murim undeva in deplasare. Dar altfel, toti vom fi asa. Asa ca, ce rost are viata, altul decat sa te simti bine?

Spuneti-i insensibilitate, nebunie, inconstienta, cum vreti. Dar pana la urma, am dreptate. Si daca nu am dreptate pentru toti, pentru mine cel putin am.

Cam atat pentru primele 3 zile de practica. Urmeaza poate alte experiente, alte impresii…

Dr. Iulian 😉

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Iulian

Probleme, probleme, e plina lumea de nebune…

Ne plaaaace sa avem probleme. La nebunie. Vezi tot felul de oameni plangandu-se de cea mai mica problema: „vai, ce m-am enervat saptamana trecuta, mi-a zis ala nu-stiu-ce” ( imaginati-va ceva extrem de jignitor pentru persoana respectiva, colosar de jignitor ). Sau o gramada de persoane care chiar se lauda cu problemele lor: „Am nu stiu cate restante, trebuie sa invat, m-am despartit de prietena, nu mai am bani, stau si ma plang toata ziua si tu ai avut ghinionul sa te intalnesti cu mine acum”.

Stai un pic si analizezi, cred ca tuturor ne place sa avem probleme. Ne obliga sa ne dezvoltam, sa gasim solutii, sa ne punem mintea la contributie; sa ne chinuim, sa transpiram, pentru ca la sfarsit sa avem satisfactia de a spune „Am trecut si peste asta!”. De asemenea, tot la nivel psihologic, practic, asta inseamna sa traiesti.

Fie ca esti bucuros pana peste cap de examenele luate la facultate sau ca iti vine sa te sinucizi de esecul nationalei Romaniei la EURO, simti ceva. Simti intepaturi, furie, nebunie si putere SAU poti simti bucurie, seninatate, impacare cu sine si veselie. Oricum ar fi, simti. Daca simti, existi. Daca simti ca existi, iti reamintesti ca nu ai murit (inca) cu totul, asa cum probabil credeai de la ultimul esec ( pe orice plan ). Una peste alta, simti cum curge adrenalina prin tine si simti ca esti TU, ca RESPIRI si ca poti face foaaarte multe. You’re alive & kickin’ , my friend.

Asadar, orice problema reprezinta o intepatura care sa va trezeasca din letargie. Veti constata ca doare si ca asta va face sa va simtiti, daca nu bine, macar treji.

Scrie un comentariu

Din categoria Iulian

What do you do?

Astazi nu va voi vorbi despre vreo carte, desi am o gramada sa va recomand. Nu de alta, dar rebelu’ din mine refuza sa fie ca restul colegilor mei de pe blog care-au postat saptamana asta ( no offence, guys! ). Implicit, scuzele mele pentru absenta mea sublima de sambata trecuta, nu am reusit sa va incant mintea cu ceva nou.

Tu cu ce te ocupi? Adicatelea, cu ce-ti castigi existenta? Mai pe sleau, ce muncesti? Sau, sa fim sinceri, ce profesie ai/vei avea?

Nu sunt o domnisoara interesata de conturile dumneavoastra din banca, sunt unul ( nu, nu un domnisor ) care incearca sa demonstreze ceva. Ca ceea ce faci conteaza. Si nu ma refer aici la suma tuturor lucrurilor pe care le faci tu, ci profesia ta.

Se spune ca unii se nasc cu talente/afinitati (afectiuni grave, le-as spune eu). Cum ca unii copiii il canta pe Mozart de la 5 ani si ca unii termina lucrari stiintifice de absolvire a universitatii la varsta de 7 ani. „Brilliant!”, ar spune englezul. Daca ati fi unul din cei enumerati mai sus, probabil nu v-ati mai pierde vremea pe net si cu atat mai mult citind cum incerc eu sa manipulez lumea in legatura cu profesiile.

Planeta este plina de sfaturi ( bune/rele, ca multe alte lucruri de pe aceasta planeta albastra ca de metil ) si toti incearca sa ni le bage pe gat. „Banii sunt tot ce conteaza”, ar spune majoritatea. Adica, faci o facultate ceva, daca esti suficient de destept te asezi intr-o pozitie inalta si castigi bani si asta-i toata profesia ta. Bullsh*t.

Altii ar spune ca trebuie sa faci „ce-i la moda” sau „ce se cere”. Nu o sa enumar aici aceste categorii de profesii pentru a nu jigni pe cei care fac ce fac cu placere ( nu ma refer numai la sex ), dar acesta este unul din sfaturile des oferite de catre parinti. Arunca-te in jungla, fa ce poti mai bine, poarta-te ca un pradator si la sfarsit sa vii acasa cu trofee. ( aka verzisori )

Ultima categorie, si probabil cea mai limitata, este reprezentata de oamenii care te-ar sfatui sa faci ceea ce iti place. Sa transformi un hobby in meserie, cum ar spune tatal din „Istoria calvitiei mele” ( Arnon Grunberg ). Sau linkul excelent oferit de Razvan, discursul excelent al lui Steve Jobs, in care acesta ( nu Razvan, el mai are vreo 2 ani si o sa vorbeasca si el in fata Stanfordului 😉 ), Steve Jobs, subliniaza importanta faptului de a face ce-ti place, indiferent de circumstante.

Si totusi, ne este greu sa alegem un singur drum cand sunt atatea de facut. Atatea pasiuni, atatea afinitati poate, atatea talente neexploatate sau negasite chiar. Banii? Banii sunt doar o scuza pentru slujba/profesie. Cei ce lucreaza cu pasiune nici macar nu le pasa de bani, pentru ca ei oricum vin din moment ce un lucru este facut foarte bine si cu pasiune.

Trecand cu vederea peste bani, beneficii materiale, rutina zilnica ( sau nu? depinde de voi ) mai este vorba si de personalitate si spirit. Ceea ce faceti va defineste, este o parte din voi. Tot ceea ce lucrati are amprenta voastra, personalitatii voastre si implicit, a profesiei voastre. Pe langa asta, pentru a va implini pe toate planurile ( daca as fi zis spiritual, as fi parut ca sunt de la MISA ) nu vad cum altfel ati reusi decat gasind ceea ce va place sa faceti.

Drumul nu este usor. Totdeauna vor fi obstacole. Vor fi si momente in care va veti satura si veti vrea altceva. Vor fi momente in care veti face altceva si veti ignora profesia pentru scurta vreme. Vor fi momente filozofice si „De ce?” va reprezenta intrebarea care va va survola mintea ca un Boeing zi si noapte.

Dar pana una alta, important este sa-ti gasesti pasiunea si iubirea ( nu ma refer la sexul opus neaparat ). Pasiunea si iubirea din viata ta si din profesia ta. Pe langa aceasta, sa faci si cat mai multe lucruri mai mici, tot asa, care-ti plac. Care te fac sa simti ca esti viu. Care te dezvolta. Sunt unii oameni care-si traiesc toata viata insistand pe ceva ce au pornit, poate din pasiune, poate din ignoranta/lipsa de optiuni, si ajung sa faca acelasi lucru toata viata pe care ajung sa-l urasca. Au o viata mediocra din toate punctele de vedere, pentru ca sunt obligati sa castige bani mediocri dintr-o profesie mediocra in care ei sunt mediocri.

Asa ca… faceti ceea ce va place? Think about it. Mai este timp. Este vorba de voi si de sufletul vostru. Ah, si de ce am scris toate astea? Nu ca sa par mare sfatuitor, ci pentru ca de vreo doua saptamani intrebarea „De ce?” ma tot inconjoara si pe mine.

Iulian

3 comentarii

Din categoria Iulian

Ganduri mici si ganduri mari

 

             Cand eram la varsta de opt ani mi s-a intamplat intr-o zi sa stau pe o banca de pe bulevard asteptand tramvaiul. In timp ce stateam si incercam sa imi gasesc o ocupatie, o femeie care curata strazile a trecut pe langa banca maturand praful. Tin minte cum probabil, pe moment, din lipsa de ocupatie alternativa- m-am gandit  “Daca nu ar fi fost femeia asta, strazile nu ar mai fi atat de frumoase”. Gand pueril? Cu siguranta! Dar imediat dupa acesta a urmat inca unul care pentru mintea mea de opt ani avea logica: femeia aceea era acolo cu un scop- sa faca strazile frumoase, atunci chiar si eu ma nascusem tot cu un scop- poate acela de a-mi scoate profesoara de pian din sarite ca nu imi invatasem partiturile pentru ziua aceea (si multe altele care au urmat) nu stiu. Iar daca eu ma nascusem cu un scop, asta insemna ca si restul lumii, toti oameni se nascusera pentru acelasi lucru, ca toti aveam ceva de implinit, o menire.
 Cand esti mic, te vezi in chip de salvator si erou- poate asta explica in parte atractia multora dintre noi pentru jocuri gen Fable, World of Warcraft, desene animate tip Spider Man sau X-men. Cand insa cresti, realizezi ca mare parte din ce visai tu sa devii, nu isi prea are resursele necesare. Tracul te impiedica sa urci pe o scena, pura reactie alergica pe care o ai pentru orice stiinta exacta sigur nu o sa te ajute sa ajungi astronaut, si, hai sa recunoastem, atunci cand incepi sa canti in fata oglinzii, cu siguranta nu esti Bon Jovi. Pe moment deci, visul ajunge sa fie doborat. Nu pentru ca nu mai crezi in el, ci pentru ca atunci cand vine vorba de tine isi pierde aplicabilitatea. Poate asa ajung oamenii economisti, manageri si contabili…
 Acela este momentul in care usor, usor se intaleaza un gand: Lumea nu va recunoaste nicicand ceea ce tu ai facut, pentru ca in principiu, nu stii sa faci mai nimic care sa te scoata in evidenta in vreun fel, sa aduca vreo schimbare in bine. Iar acest gand are drept urmare numeorase nopti nedormite, petrecute foindu-te de pe o parte si de alta, negasindu-ti locul niciunde.
 Sigur, marea majoritate din noi, trebuie sa  realizam ca imnuri nu ne vor fi inchinate peste sute de ani si nu o sa trebuiasca sa ne facem griji ca intr-o carte de istorie va aparea o poza cu noi cu parul ca dupa o furtuna.
  Ideea este ca foarte putini dintre noi ajung sa fie consemnati in carti de istorie, ovationati pe scene sau decorati pentru diverse reusite, dar asta nu inseamna ca existenta noastra este una inutila, asta nu diminueaza cu nimic valoarea noastra ca oameni pentru ca desi marea majoritate nu va actiona niciodata la scara larga, fiecare se afla aici cu un scop, fiecare implineste ceva, si ajuta intr-un fel.
 Acea diferenta pe care fiecare din noi o face nu este una majora atunci cand este privita in ansamblu insa exista iar acesta este un fapt inamovibil. Poate fi doar o secunda, un singur moment in viata noastra in care ni se ofera posibilitatea de a schimba ceva major dar micile adaosuri pe care fiecare putem sa le aducem sunt pretutindeni.
 Fiecare om pe care il cunoastem, de care ne apropiem intr-o anumita masura este pus acolo pentru a ajuta intr-un fel si pentru a fi ajutat mai departe. Fiecare om de care ne apropiem ne schimba perspectiva asupra unei intamplari sau a vietii insasi, ne modifica, intaresc sau anuleaza opinii, ne ajuta sa crestem, sa ne formam si inevitabil determina conturarea caracterului nostru. Adesea nu exista greseli pentru ca totul, prin greseala, capata intelesul unei experiente din care putem sa invatam si sa alegem cine o sa fim prin simplul mod de a privi tot ceea ce ni se intampla. Greseala apare numai in contextul in care ignoram consecintele ce decurg din faptele noastre, consecinte ce nu ne afecteaza pe noi in mod explicit ci pe cei din jur.
  Este un fapt stiut ca mediul social influenteaza preponderent personalitatea fiecarui individ. Atunci noi, ca apartenenti al mediului social avem obligatia de a tine cont ca fiecare jignire pe care o aruncam din maneca, fiecare actiune care urmareste intentii ascunse, rautacioase, pot aduce cu ele un rau.  Iar in toate acestea rolul nostru se mentine pentru ca noi suntem cei ce pot imbunatati sau inrautati intreaga existenta a celor din jur.
 Viata nu e doar o ratacire intre doua puncte- nastere si moarte. Ea este logica iar existenta noastra, a fiecaruia, este una utila. Daca o persoana cunoscuta vine la tine, suparata din diverse motive, iar tu reusesti sa inveselesti acea persoana, sa o faci sa vada umorul chiar si intr-o situatie ce poate parea imposibil de grea, ar trebui sa te consideri norocos atunci si acolo pentru ca, macar pret de cateva momente, acea persoana nu a mai privit situatia dintr-un punct de vedere apocaliptic. Reusesti astfel sa faci un bine, pe care poate nu numai tu erai in stare sa il faci, dar pe care totusi tu l-ai facut. Oare nu este si acesta un lucru maret?

 

Andreea

12 comentarii

Din categoria Andreea