Arhive pe etichete: moarte

Impresii de spital

Intri in spital. Vanjoleala de oameni. Ajungi la vestiar. Te imbraci. Esti alb din cap pana-n picioare. Noroc cu fata, care nu-i alba, si cu chilotii, care-s cu picatele si inimioare.

Te duci cu strangere de inima in sectia de ATI. Te prezinti la toti doctorii si asistentele. Toti, cu observatii fel de fel („vai, ce seamana cu mama… dar are si ceva de la tata” ( nu vreau sa stiu ce le-o aratat tata femeilor ), „ohooo, bine ati venit, n-o sa mai dormiti la noapte”, etc). Cu mic cu mare, te integrezi, toata lumea zambitoare, tu zambitor, ce-ti mai trebuie?

Te duci la o baba ce abia mai respira, mai bagi o branula, te mai duci la un pacient treaz, se uita la tine circumspect. Asistenta: „El e domnul doctor.” „Daaa? ce specializare?” , intreaba pacientul curios, nesatisfacut de informatie. Dupa ce intreb de 3 ori ce-a zis, ca sa am timp sa ma gandesc, ii raspund ca ATI. Incepe sa ma laude si dupa atatea laude, i-am spus asistentei sa indrazneasca ea cu branula, eu o fac pe urmatoarea.

In sala de operatie, nimic neobisnuit. Cele mai bune bancuri, cele mai tari injuraturi si cea mai mare distractie aici este. Daca ar sti oamenii cum sunt taiati si ce distractie e pe toata lumea cand tai muschii si pui oase cap la cap, ar prefera sa se sinucida probabil. Ca deh, in conceptia populara, doctorii sunt seriosi si calmi ca stana de piatra. De-aia si sar asa cu spaga in palma cand intra ruda in sala de operatie si au privirea fixata pe doctori. Parca baga bani intr-un bancomat si le scoate ruda sanatoasa.

Mergi frumos la terapie intensiva. Cei mai terminati oameni sunt aici. Cei care sunt dupa operatie si nu si-au revenit, cei care sunt pe cale de vindecare sau de moarte. Te plimbi printre ei… vezi rude plangand de parca vine Apocalipsa. Simti mirosuri de fecale combinat cu urina si transpiratie acra. Mai vezi niste babute cu ochii ficsi. Goliciune, cearsafuri murdare, suferinta. Gemete, liniste si fosneala in acelasi timp. Asistenti care se plimba de colo-colo.

Primele sentimente care m-au incercat: mila, compasiune sau chiar scarba. Apoi parca m-o pocnit nebunia. Mi-o venit sa rad in hohote. Apoi, sezand si cugetand la reactia mea de-a dreptul tampita, mi-am dat seama de cauza ei: toti ajungem asa. Poate totusi avem norocul sa murim undeva in deplasare. Dar altfel, toti vom fi asa. Asa ca, ce rost are viata, altul decat sa te simti bine?

Spuneti-i insensibilitate, nebunie, inconstienta, cum vreti. Dar pana la urma, am dreptate. Si daca nu am dreptate pentru toti, pentru mine cel putin am.

Cam atat pentru primele 3 zile de practica. Urmeaza poate alte experiente, alte impresii…

Dr. Iulian 😉

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Iulian

De ce?

De ce în medie oamenii se tem mai mult de păianjeni decât de moarte?

Ela

17 comentarii

Din categoria Ela