Arhive pe etichete: scoala

Morcovi si plantatii

 

De ceva vreme am inceput sa observ oamenii din jurul meu, si de ceva vreme am constatat o schimbare legata de oamenii cu care conversez. Nu e problema, genul la care ma refer au existat inca din prescolara parca, insa avand in vedere varsta, erau mai putini. Reprezentau parca fobia de pigmei in lumea reala, care, hai sa recunoastem, cat de des se intampla chiar sa ai parte de ea? Insa cu vremea am inceput sa ma simt ca un Guliver in tara Liliputanilor, deci dubla frica si de doua ori mai mult spranceana stanga sus ridicata in forma de dezaprob.

In alta ordine de idei, cand suntem mici avem o fobie de adulti si de toate problemele lor mult prea plictisitoare si in mintea noastra absolut nenecesare. Categoria de oameni la care ma refer eu, asociata cu cele doua idei de pana acum sunt practic oamenii super inalti care se indeasa singuri intr-o botina.

 Nu stiu cat de clara am fost dar, da, sunt oamenii care la varsta de 20-21 se poarta de parca ar avea 40.

Mereu am avut o oaresce neintelegere fata de oameni de genul ala; poate pentru ca sunt imatura, poate pentru ca sunt inconstienta si neserioasa, sau poate pentru ca am senzatia ca toate isi au un timp si o varsta. Nu vad de ce un om care abia isi incepe viata isi acorda atata importanta de sine incat iti da senzatia ca maine sta sa redescopere Uraniul, de ce un om care are posibilitatea sa vorbeasca despre orice in lumea asta se limiteaza la a discuta chestii incredibil de anoste si reia aceleasi discutii despre proiecte, scoala, profesori si probleme. Pur si simplu nu vad si punct.

Iar sursa raului care o consider in asta, stupul oamenilor de genul asta o constituie, dupa parerea mea umila, organizatiile studentesti. Student fiind, nou in oras si toate cele, o chestie de genul asta iti pare mana cereasca pentru ca apuci sa cunosti oameni noi fara a parea prea disperat, si toti merg acolo initial cu o oarecare blazare in privire pentru a nu fi depistati. Ceea ce urasc eu la astfel de chestii este faptul ca incearca sa iti anihileze personalitatea si sa te faca intr-un mic robot cu replici standard si mottouri atat de penibile incat daca ai fi la un liceu American ai avea nevoie de echipament de scufundari la cat ai sta cu capul in WC.

Regret sa spun, dar niciodata nu am putut cunoaste genul asta de spirit de echipa. Prefer o intalnire in oras la un joc de darts si bere (Guiness) decat o adunatura de oameni postati intr-o clasa prafuita, discutand idei care sunt la fel de importante pentru omenire cum e betisorul de ureche cand tu, de fapt, vrei sa te speli pe spate.

Nu zic ca nu ai ocazia sa cunosti si oameni interesanti sau de treaba, iar daca iti place sa iei totul in serios, cu siguranta iti poti gasi sufletele pereche; daca esti altfel nu si vei fi la randul tau criticat ca nu te implici. Insa e cam greu sa te implici in ceva ce nu crezi si ti se pare de suprafata. Vei fi criticat si daca ai senzatia ca e doar de suprafata.

Si poate nu e vina noastra ca devenim asa, poate intr-adevar de vina e ceea ce ne inconjoara. Sunt oamenii pe care ii vedem atat de seriosi, de pregatiti si impotriva carora simtim nevoia sa concuram, sunt parintii care ne tot imping de la spate pentru a avea motive de lauda mai tarziu dar vina nu trebuie indreptata numai in stanga sau in dreapta caci e si a noastra. Din toate cu moderatie iar seriozitatea nu ar trebui sa faca exceptie, ba chiar cred ca ar trebui sa fie un principiu mai mediatizat decat scalpul lui Basescu- care aparent va mai plana pentru inca cinci ani.

                                             „Si in a 8-a zi, Omul a creat morcovul…”

Stiu cat de cat partea cu Geneza, dar daca Dumnezeu a creat in sapte zile lumea, omului i-a luat cu siguranta doar o zi ca sa inceapa sa isi faca probleme. E partea pe care au uitat sa o includa.

Raman la ideea mea totusi ca nu vad de ce si din nou, poate neseriozitatea mea prevaleaza in gandire precum si lipsa de griji fata de chestii cu adevarat importante. Dar la varsta asta mi se pare ca doua sunt grijile valide care ar trebui sa ti le faci: scoala si banii de buzunar, si chiar si alea cu moderatie pentru ca sa mori din cauza stresului mi se pare cea mai mare risipa de viata facuta vreodata. Orice altceva este o pierdere de vreme si o complicatie care chiar nu isi are rostul in contextul in care trebuie sa te distrezi si sa te relaxezi.

Tin minte ca in primvara asta eram intr-o zi la sala de lectura si pe langa cele de citit pentru scoala aveam si o carte de J.R.R. Tolkien care de vreo 30 de minute ma tinea mai ocupata decat trebuia sa ma tina Dreptul Civil. Moment in care un coleg a venit sa ma intrebe ce citesc. Raspunsul meu a fost urmat de un ras ironic si de o replica tipica:”Tu mai ai timp sa citesti si altceva?”. Da, multumesc, intotdeauna am timp sa fac si ceva placut. Si asa ar trebui sa aiba toata lumea.

Problema nu este alcatuita din oameni care invata sau muncesc ci din oameni care, afectati de munca fie ea intelectuala fie fizica se lasa trasi intr-un spatiu in care nu isi dau seama ca se afla. Isi fac nu numai lor rau prin faptul ca uita sa se distreze, sa mai faca si altceva si fac rau celor din jur prin faptul ca ajung sa devina anosti si putin falsi.

Vad prea multi oameni seriosi, prea multi oameni stresati, prea multi oameni care isi circumscriu subiecte de discutii standard si safe, oameni care efectiv uita sa se bucure de lucruri ce reprezinta clisee gen „fiecare zi” si care- no offence- risca sa reprezinte in curand plantatii pentru morcovi. Poate ar trebui cu totii sa incepem sa ne mai bucuram, sa mai radem si sa mai iesim; sa nu mai stam cu nasul in probleme si sa devenim ceea ce ar trebui sa fim… oameni!

Andreea

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Andreea, Autori

Ce face profesorul profesor

In psihologie exista un test care decurge in felul urmator: psihologul pronunta un cuvant iar pacientul respectiv asociaza cuvantul cu un altul. Daca cineva s-ar deranja sa faca un astfel de test studentilor si elevilor iar cuvantul pronuntat ar fi “profesor” termenul care ar aparea in discutie ar varia undeva intre “nazist” si “iad”.  Din pacate ne petrecem peste zece ani din viata noastra fiind facuti sa trecem prin foc si sabie de unii din acesti oameni care adesea ne fac sa credem ca isi obtin masteratul in “tortura medievala” iar ultima banca ajunge sa reprezinte raiul pe pamant, adapostul care ne ascunde- cel putin temporar- de “urgia” ce se poate dezlantui oricand. Bineinteles lucrurile nu stau intocmai asa, dar ce ar fi viata fara putina exagerare?

            In zilele noastre notiunea de profesor, rolul, indatoririle a cunoscut o anumita evolutia datorata si vremurilor pe care le traim. Nu mai suntem inconjurati de aceleasi mentalitati invechite pentru ca, dupa cum s-a demonstrat, acestea si-au pierdut o data cu trecerea timpului functionalitatea. Insa, cu toate acestea vestigii ale vechiului sistem de invatamant se mentin si astazi dar, desi lucrurile stau astfel nu putem sa spunem ca se desfasoara rau. Este foarte important ca disciplina, atat de ovationata in trecut, sa se mentina si astazi insa nu prin amenintari si un comportament “comunist” al profesorului- care in unele cazuri prinde cu ochii studentul doar daca se intoarce spre un coleg sau casca- ci prin simpla prezenta a respectivului. Personal, sunt de parere ca nu oricine poate sa fie un profesor iar in aceasta directie un anumit nivel de carisma, o capacitate de conducere trebuie sa existe in omul respectiv pentru a insufla interesul atat pentru el ca persoana cat si ca reprezentat al institutiei scolare. Adesea ni se intampla, ca studenti sau elevi, sa ni se trezeasca o placere si un interes inegalabil pentru un curs pe care un anumit profesor il preda iar aceasta se datoreaza nu faptului ca acel continut al cursului este atat de fascinant incat anuleaza toate celalalte distractii care ar putea sa apara, ci omului care il preda. Pe scurt lucrurile stau in urmatorul mod: ne place omul, ne place si cursul; nu putem suporta omul atunci numai prin operatie chirurgicala ar putea cursul respectiv sa ne trezeasca vreun interes. Intrebarea care survine insa este urmatoare: cum poate un om, un profesor sa se faca placut dar in acelasi timp ascultat? Cum poate sa inspire incredere dar in acelasi timp obedienta?

            Deja am mentionat necesitatea unui nivel minim de carisma, acel ceva care da cuiva atuul de a fi ascultat si urmarit constant,insa ca cineva sa fie un profesor bun trebuie sa stie sa imbine doua elemente: disciplina si apropierea fata de sudenti. S-ar crede ca cele doua ar trebui divizate intr-o forma de jumi-juma insa parerea mea este ca disciplina ar trebui sa ocupe 60% din aceasta proportie. Adesea profesorii se plang ca elevii nu pot fi controlati, ca studentii la curs sunt prea numeorsi si fac galagie, aplica sanctiuni si diverse de care insa ulterior nu se tin pentru a nu dauna situatiei elevilor si asa mai departe. Insa sunt de parere ca atunci cand o clasa nu poate fi tinuta sub control, vina cade nu pe elevi ci pe profesorul respectiv intrucat acesta nu are taria de caracter necesara pentru a-si desfasura activitatea. Este de inteles dorinta profesorilor de a mentine buna-intelegere intre el si elevi insa acest lucru este nerealizabil daca profesorul respectiv nu are ceea ce ii trebuie pentru a-si determina elevii sa il respecte. Desigur, nu vorbesc despre cureaua de piele din cui, ci despre respectul pe care o persoana il trezeste prin proria sa fire, prin modul sau de a fi cine si ceea ce este. Acest lucru este adesea dificil de dobandit natural, dar in cazul care se dovedeste insuficient profesorul are obligatia de a stabili anumite limite, anumite pedespe ce vor surveni in urma lipsei de atentie si de respect. Cativa elevi se vor simti tentati sa verfice veridicitatea acestor “amenintari” dar acesta este exact momentul in care profesorul trebuie sa se tine de cuvantul dat. Fiecare om primeste nivelul de respect pe care stie sa-l dobandeasca. Astfel, daca profesorul va da dovada de slabiciune, de incapacitatea de a scade o nota drastic, de a da studentul afara din sala de curs sau chiar de a-I face dosar, aceasta va fi de asemenea o lectie din care studentii si elevii vor invata. Lectia va fi, ca puterea sta de fapt in mainile lor, ca nu exista limite si ca pot face orice isi doresc fara a tine cont de restrictiile impuse nu numai de profesor ci si de bun simt. Cursul va deveni astfel haos pentru profesorul slab de inger intrucat nimeni nu il va asculta, si oricine se va considera liber sa faca ce isi doreste. Limitele vor fi verificate treptat treptat de catre elevi, curiosi sa vada cat de departe pot sa mearga, si cu cat profesorul le va permite mai multe cu atat va fi mai devalorizat in ochii lor pana in punctul in care orice urma de respect va disparea. Aceasta din pacate se intampla deoarece comportamentului profesorului nu este luat ca ingaduinta sau intelegere ci ca slabiciune…iar daca ni se ofera posibilitatea de a vorbi intre noi o ora si douazeci de minute, de a pleca si intra nestingheriti, de a vorbi la telefoane etc. noi o vom lua.

 Un om care nu stie sa controleze o sala plina cu oameni nu va putea sa se apropie nicicand de ei pentru ca pur si simplu ii va lipsi capacitatea de a le atrage atentia. Suntem oameni iar tot ceea ce este in jur pentru noi reprezinta o atractie indiferent cat de banal ar putea sa fie: o barfa cu colegii, o gluma pe seama unor nimicuri, un film nou aparut, noul sandwich de la McDonallds iar lista poate sa continue spre infinit. Profesorul trebuie sa stie sa capteze atentia intr-un asemenea fel incat sa se plaseze deasupra oricarui subiect de conversatie care ar putea sa apara, nu sa faca studentii sa realizeze ca acel subiect va putea fi dezbatut si peste o ora, ci pur si simplu sa il vaduveasca de interes prin propriile sale teme si discutii. Acest lucru poate fi realizat in moduri diverse iar un mod care il asigura sunt glumele. Rasul ne face placere, iar o gluma pe subiectul respectiv poate sa faca si cea mai anosta conversatie sa para interesanta. Bineinteles gluma nu trebuie sa fie facuta in termeni academici pentru ca in acest caz numai persoana de specialitate o va intelege; ea trebuie spusa intr-un mod prietenos, sa fie scurta dar plina de umor, in termeni simpli si intr-un context care se potriveste subiectului tratat.  In momentul in care un profesor poate sa faca o sala intreaga de oameni sa rade cu el si nu de el, atunci este pe drumul cel bun pentru ca acei elevi vor fi atenti sa mai prinda inca un astfel de moment care sa destinda atmosfera. Asta nu inseamna desigur ca un curs ar trebui sa semene cu noul spectacol de circ din oras. Nu este nevoie de elefanti, tigri si clovni (care sunt destul de inspaimantatori dupa umila mea parere) ci doar de inventivitate si incredere in propriile forte intrucat fiecare om primeste nivelul de respect pe care stie sa-l dobandeasca.

            Umorul este asftel o calitate ce asigura succesul oricarui profesor si care aduce inevitabil si o anumita deschidere catre elevi ceea ce este de asemenea foarte important. Nimeni nu vrea un om scortos acolo sus la microfon care vorbeste o ora si douazeci de minute cu el insusi in timp ce fiecare student priveste spre usa de lemn ca la singura scapare dintr-un infern nedrept, care chiar si atunci cand este intrebat ceva tot parca siesi isi raspunde la intrebare si privind spre fata studentului respectiv care pare fie nelamurit fie nemultumit de raspunsul dat, turuie mai departe considerand ca el si-a facut treaba. Nu, profesorul trebuie sa accepte ca, atunci cand trateaza un subiect ce poate starni nelamuriri sau opinii diverse, intrebari ii vor fi puse si explicatii ii vor fi cerute. Raspunsurile care le ofera pot sa insa sa nu fie suficiente iar atunci noi discutii vor incepe si contraziceri care nu trebuiesc anulate sau respinse ci tratate. Acest lucru trebuie facut in acelasi timp cu rabdare pentru ca daca studentul respectiv s-a deranjat sa intrebe ceva, sa isi manifeste o nelamurire (si chiar sa-si atraga in parte o serie de bleste din partea colegilor care se tem ca vor fi tinuti peste program) atunci el merita un raspuns detaliat si clarificator.

            Cand eram in generala si printre orele care se numarau se afla si religia mi s-a intamplat un lucru care mie mi s-a parut cel putin revoltator. In timp ce profesoara tot vorbea de Dumnezeu si despre ceea ce se intampla dincolo de moarte, intrebarea mea a fost destul de simpla “de unde stiti?”, numai ca raspunsul care mi-a fost oferit “pentru ca asa vrea Dumnezeu” mi s-a parut pe atat de banal pe cat era de cretin. Poate este un exemplu destul de vag insa nu puteam sa inteleg cum cineva care nu are nici o idee despre ce explicatii sa dea, putea fi pus sa predea o materie, iar dupa aceea tot acea persoana se plangea de lipsa de interes pentru ora ei.

            O alta calitate a unui profesor trebuie sa fie aceea de a inspira studentilor incredere in propriile lor opinii dar mai ales incredere in a le exprima. In liceu ne petrecem o medie de sase ore pe zi in cadrul scolii si inevitabil ceea ce vedem si auzim in cadrul acestei institutii ne formeaza ca oameni. Aceasta calitate combate acel ritual mai sus mentionat, al unor profesori de a turui ore in sir de dragul de a se auzi vorbind. Asta nu inseamna ca ceea ce spun profesorii respectivi nu este interesant sau folositor, dar daca nu exista o interactiune in cadrul acelei ore, totul devine plictisitor si isi pierde intelesul. In acest sens consider ca foarte multe materii sunt extrem de utile pentru a trezi in oameni acea dorinta si posibilitate de exrimare a propriilor ganduri si sentimente fara teama de a fi ridiculizati de profesor. Poate initial legatura nu este facuta dar in momentul in care capeti curajul sa te exprimi deschis in fata a treicezi de oameni, cu timpul capeti curajul sa te exprimi in fata a o suta cinzeci, inveti sa ai incredere in parerile care ti le formezi, sa le sustii, sa le aperi si chiar sa combati anumite opinii care nu se aliniaza la propriul mod de gandire. Cuvantul este principalul element prin care se realizeaza relatiile sociale, si capatand cunostinta de a-l utiliza si manipula indiferent de context este un avantaj ce nu poate fi negat.

 

Andreea

6 comentarii

Din categoria Andreea